Daniela Groza despre coronavirus, panică și speranță la New York
Daniela Groza se află acum la New York și în general face fotografie documentară – asta este ceea ce îi place și ceea ce știe să facă, deși timpul ei se împarte în mod normal între mai multe proiecte. Unul dintre ele, Be Kind For Real, sau, în română, Fii bun pe bune, este un crez personal devenit și inițiativă artistică și umanitară, pentru că Daniela și-a asumat un stil de viață care înseamnă să trăiască împărțind bunătate în jur, fără pretenții, fără target-uri și deadline-uri, așa cum ar face-o o organizație. E un demers care înseamnă că, de câteva ori pe an, imprimă pe tricouri și hanorace logo-ul Be Kind For Real, ba chiar a colaborat și cu designerul de bijuterii Mona Vulpoiu pentru realizarea unei ediții limitate de piese purtând același mesaj. Toate obiectele astea sunt vândute în beneficiul unor persoane vulnerabile pe care Daniela le găsește și le ajută. Iar timpul ei se împarte între București și New York, unde a trăit mai mulți ani, conducând periodic o mașină, în sistem Uber sau Lyft, când avea nevoie de bani.
Am regăsit-o la New York zilele acestea, unde trăiește alături de partenera ei și unde a condus în continuare, până la sfârșitul lui martie, o mașină, transportând oameni – de multe ori personal medical – în orașul aproape paralizat de epidemia de coronavirus. Orașul avea, la ora la care scriu aceste rânduri, 49.707 cazuri, dintre care 10.590 de persoane erau spitalizate și peste 1.500 muriseră, iar statul cu totul devenise un imens focar, cu peste 93 de mii de cazuri.
Daniela Groza revenise în România între septembrie și octombrie anul trecut, unde a lucrat…
Citeste continuarea AICI