Cristian Mungiu: 10 ediții de festival, 10 ani de amintiri

0

De pe dinăuntru, un festival arată cu totul altfel decât de pe dinafară. Ca invitat, am fost la mai bine de o sută de festivaluri de film, de la festivalul lui Emir Kusturica din Kustuland, sătucul lui cinematografic din munții Mokra Gora, unde am ajuns cu elicopterul, până la festivalul lui Aki Kaurismäki din Sodankylä, dincolo de Cercul polar, unde proiecțiile sunt round the clock, fiind zi polară. Am socotit însă că am petrecut mai multe zile din viață organizând Les Films de Cannes à Bucarest decât fiind oaspetele altora.

În 2009, Thierry Frémaux m-a invitat să-l însoțesc la Buenos Aires, unde organiza Ventana Sur – prima piață de vânzare a filmelor sud-americane pentru cumpărători europeni. Thierry Frémaux e delegatul general al festivalului de la Cannes. Adică, pe românește, omul cel mai important din lumea filmului. Ca să nu fie doar o piață de filme – adică niște mese unde oamenii încearcă să-și laude filmele fix la fel cum îți lauzi calul la dinți în iarmaroc – a organizat pe lângă și o așa-zisă „săptămână de film european“, ca să fie și ceva public. Filmele se arătau într-un mall, căci nici la Buenos Aires nu prea mai erau cinematografe de pe vremea noastră, cu o singură sală. Venise multă lume la filme, deși în mod obișnuit și acolo se merge preponderent la filme americane. Frémaux era de părere ca brand-ul „film european“ îi atrage. Eu i-am dat exemplul săptămânii de film european de la noi, la care nu venea mai nimeni. Am agreat că, în teritoriile mici, filmul european e cam mort – s-a zis cu el. Așa am ajuns la ideea că, de fapt, singurul „brand“ care mai poate atrage ceva spectatori la film non-american e…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.