Cristian Boureanu vorbește despre nunta cu Laura Dincă. „E deschisă orice variantă”

0

Cristian Boureanu, în vârstă de 46 de ani, pare că și-a găsit liniștea alături de iubita lui, Laura Dincă, în vârstă de 23 de ani. Cei doi au planuri de căsătorie, deși nu au pus toate detaliile la punct, după cum a declarat fostul parlamentar pentru click.ro.

Laura Dincă a fost cerută în căsătorie, iar nunta va avea loc anul viitor. Însă nu în România, ci în America sau Franța.

„În ceea ce priveşte căsătoria, încă mai avem de stabilit. Nu am luat o decizie în privinţa aceasta. Ca şi de destinaţie, e deschisă orice variantă, am vorbit cu Laura şi urmează să stabilim şi lucrul acesta”, a declarat Cristian Boureanu pentru sursa mai sus-menționată.

Laura Dincă și-a cumpărat deja rochia de mireasă dintr-un magazin exclusivist din Paris.

Cristian Boureanu a trecut prin numeroase probleme în ultima perioadă de timp. În iunie 2017, fostul politician a fost protagonistul unui scandal în trafic cu Poliția Rutieră. Atunci, fostul parlamentar Cristian Boureanu a avut o ieşire violentă, după ce şoferul maşinii în care se afla, alături de iubita sa, a fost tras pe dreapta pentru un control. Cearta dintre poliţişti şi Cristian Boureanu a durat zeci de minute până la momentul încătuşării.

Citește și: Domenii cheie din Guvern, conduse de miniştri fără…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.