Finalistă în ediția din 2025, jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, în vârstă de 22 de ani, a sosit la Madrid cu un obiectiv clar. Ocupanta locului 3 în clasamentul mondial țintește trofeul, deși a acumulat un singur meci câștigat pe zgură în acest sezon.
Gauff vine la turneul Mutua Madrid Open cu un moral bun, în ciuda unui start modest pe suprafața roșie. Anul trecut, ea a cucerit al doilea său titlu de Grand Slam la Roland Garros, demonstrându-și calitățile pe zgură. În acest sezon, la Stuttgart, a reușit o singură victorie înainte de a fi eliminată în sferturile de finală de Karolina Muchova.
Startul pe zgură, un simplu detaliu?
Americanca nu pare afectată de rezultatul de la Stuttgart și consideră că înfrângerea din finala de la Miami în fața Arynei Sabalenka i-a oferit un imbold. „Mă simt bine. Cred că am avut rezultate contradictorii anul acesta, dar evoluția de la Miami mi-a dat încredere și sper să am senzații bune pentru restul sezonului”, a declarat Gauff în cadrul unui eveniment Mercedes. Ea subliniază că sezonul pe zgură este abia la început. „Cred că e doar începutul. Am jucat doar două meciuri pe această suprafață, încerc să-mi găsesc ritmul și să mă concentrez pe obiectivele pe care le am în această parte a anului”, a explicat sportiva. Deși hard-ul rămâne suprafața ei preferată, zgura i-a adus succese importante, inclusiv titlul la junioare la Roland Garros în 2018.
Energia fanilor, motorul americancei
Pentru Coco Gauff, publicul de la Madrid reprezintă o sursă specială de motivație. Energia transmisă din tribune, în special de către tineri și copii, o inspiră pe teren. „Mi se pare că sunt foarte mulți tineri și copii aici. Sunt foarte energici și, si, emoționați când le văd pe jucătoare. Așa că și eu mă emoționez când evoluez în fața lor”, a subliniat jucătoarea de pe locul 3 mondial.
Obiectiv clar după eșecul din 2025
Atmosfera de la Caja Magica se combină cu dorința de revanșă după finala pierdută anul trecut la Mutua Madrid Open. Gauff recunoaște deschis că are o motivație suplimentară pentru a câștiga turneul în acest an. „Sunt super motivată după ce am ajuns în finală anul trecut. clar, a fost dezamăgitor să o pierd, așa că mi s-ar părea grozav să cuceresc trofeul anul acesta”, a spus Coco.
Roland Garros, o oportunitate nu o povară
În ceea ce privește presiunea de a-și apăra titlul la Roland Garros, Gauff are o abordare relaxată. Ea refuză să se lase copleșită de statutul de campioană en-titre și privește turneul ca pe o nouă șansă de a-și îndeplini visurile. „Nu văd situația ca pe o apărare a titlului. Cred că este pur și simplu o oportunitate de a încerca să câștig și să lupt pentru visurile mele. De aceea nu dau mare importanță. Dacă reușesc, voi fi bine. Și dacă nu, tot voi fi bine”, a asigurat ea.
Rețeta pentru a le învinge pe rivale
Conștientă de forma bună a rivalelor Sabalenka și Rybakina, care au disputat deja câteva finale importante în acest sezon, Gauff are un plan bine stabilit. Ea își propune să-și îmbunătățească jocul, cu accent pe serviciu, și să fie mai puternică din punct de vedere mental în momentele decisive. „Sincer, sunt jucătoare foarte bune și ori de câte ori mă înfrunt cu ele știu că va fi dificil. E fundamental să învăț cum să am un randament mai bun în momentele complicate ale acelor partide”, a conchis americanca. La Madrid, Coco Gauff este favorită numărul 3 și o va întâlni în primul meci pe învingătoarea din partida Oksana Selekhmetova – Leolia Jeanjean. Ea va participa și la proba de dublu, alături de compatrioata sa, Robin Montgomery.








