Un proces de referință din Statele Unite, care a găsit giganții Meta și YouTube responsabili pentru crearea dependenței în rândul tinerilor, a declanșat o dezbatere aprinsă în spațiul public. Reacțiile cititorilor descriu un tablou sumbru al riscurilor la care sunt expuși copiii, de la încetinirea procesului de învățare până la hărțuire online și dezinformare.
Deși mulți consideră că responsabilitatea principală aparține părinților, un număr tot mai mare de voci indică drept vinovate companiile de tehnologie. Acestea sunt acuzate că proiectează platformele pentru a fi în mod intenționat adictive, transformând lupta utilizatorilor într-una inegală.
O luptă nedreaptă cu dependența
Ideea că utilizatorii pot pur și simplu să renunțe la aplicații este considerată naivă de unii, care subliniază complexitatea dependenței. „Cei care spun «pur și simplu nu mai folosiți aplicațiile», omit două puncte importante. Dependența este diferită pentru fiecare persoană. Nu am avut nicio problemă în a-mi reduce drastic consumul de alcool, fără niciunul dintre simptomele de sevraj sau poftele la care mi s-a spus să mă aștept. Dar știu că sunt doar norocos și că unii oameni se luptă cu adevărat cu asta”, explică un cititor sub pseudonimul RickC.
Lupta este inegală încă de la început, deoarece utilizatorii se confruntă cu resurse financiare și tehnologice uriașe. „Companii precum Meta investesc multe milioane de dolari în crearea unor produse care sunt unic de adictive. Tu, ca utilizator, te lupți cu asta. Nu este deloc o luptă corectă.” Fenomenul nu afectează doar tinerii. Un alt cititor, TotiCalling, observă că obsesia este prezentă și la persoanele în vârstă. „Obsesia nu se limitează la persoanele mai tinere. Am văzut persoane în vârstă care țin telefonul lângă ele când mănâncă la restaurant. Asta are un alt motiv. Sunt singuri, nu au contact cu alte persoane și se bucură să primească și să trimită mesaje cu glume și știri politice. Pe vremuri, oamenii se sunau între ei, dar acum doar trimit mesaje. Asta îi face pe oameni mai singuri.”
Impactul asupra copiilor, o „lobotomie super lentă”
Când discuția se îndreaptă spre copii, tonul devine mult mai alarmant. Unii părinți sunt categorici în privința expunerii la ecrane. „Singurul ecran la care ar trebui să se uite un copil sub cinci ani este un desen animat la televizor, și chiar și asta ar trebui limitat”, consideră o cititoare pe nume Amy. Aceasta adaugă: „S-a dovedit acum că rețelele sociale sunt toxic de adictive într-un mod extrem de negativ. Nici vorbă să fie interzise pentru cei sub 16 ani, ar trebui interzise pentru noi toți, pentru că nu mă pot goli la niciun atribut pozitiv pe care l-a adus cuiva, inclusiv interacțiunea cu prietenii noștri.”
Nostalgia pentru o copilărie fără tehnologie este un sentiment comun. „Să se întoarcă vremurile bune de dinainte de social media, când copiii aveau voie să fie copii, se jucau afară cu prietenii lor în loc să fie agățați de o tabletă, ademeniți de actori bolnavi și hărțuiți online.” În același timp, părinții care limitează accesul la ecrane se simt izolați. „Dacă ești un părinte care alege să evite sau să limiteze drastic timpul petrecut în fața ecranului, sau, Doamne ferește, fără timp la ecran înainte de doi ani, atunci ești pe cont propriu. Și ăștia suntem noi”, mărturisește un utilizator. „Suntem părinții răi care își privează copilul de propria tabletă, de Bluey, de al treilea părinte Miss Rachel și de ceilalți eroi.”
Efectele negative sunt vizibile, fără a necesita studii complexe. „Nu e nevoie de studii pentru a vedea efectele timpului petrecut în fața ecranului asupra copiilor, doar uită-te la fețele lor când se uită la ceva. E o privire goală, în neant. Nimic nu se întâmplă în capul lor, care este capabil să învețe lucruri într-un ritm uimitor și să fie natural incredibil de curios, ecranele sunt ca o lobotomie super lentă.”
Cine poartă responsabilitatea finală?
Dezbaterea despre vinovăție este împărțită între responsabilitatea parentală și cea a platformelor. Un comentator, Giotto1301, atrage atenția asupra rolului părinților: „Da, platformele sunt concepute pentru a te face să te întorci, iar protecțiile și controalele sunt inadecvate, dar tânăra implicată în acest caz a început să folosească rețelele sociale la vârsta de șase ani și era dependentă la vârsta de nouă ani. Există și o problemă semnificativă de responsabilitate parentală. Ce făceau părinții ei? La șase ani, nu își cumpără singură telefonul sau iPad-ul. Părinții ei i-au permis comportamentul și, aparent, au stat deoparte și l-au lăsat să se întâmple până a fost prea târziu.”
Alții consideră că accentul trebuie pus pe designul intenționat al platformelor. „Sunt, totuși, foarte dornic să văd aceste platforme uriașe, care, să nu uităm, își fac toți banii pe spatele utilizatorilor și a datelor pe care le recoltează, forțate să-și asume responsabilitatea pentru mizeria și conținutul dăunător pe care algoritmii lor sunt proiectați să ni le împingă în față”, afirmă PadraigMahone.
Propuneri radicale: avertismente de sănătate și închisoare
O propunere radicală vine de la utilizatorul Noseplus, care susține că modelul de afaceri al acestor companii trebuie expus. „Rețelele sociale sunt doar un exemplu de publicitate «mai bine» țintită. Mai bine, în acest caz, înseamnă orice metodă posibilă pentru a atrage și a menține atenția și a obține date valoroase pentru revânzare. Atât.”
Soluția propusă este drastică. „Poate că un «avertisment de sănătate» care să afirme acest lucru ar putea fi inserat pe fiecare pagină pentru a-i descuraja pe cei neavizați, cum se spune. Prevenirea utilizării abuzive a regulii de mai sus este importantă. Conducerea companiilor de social media trebuie să se confrunte cu închiderea sau închisoarea, nu cu amenzi.” Mecanismul din spatele feed-urilor este unul pur comercial. „Dacă v-ați întrebat vreodată de ce feed-ul vostru de Facebook a trecut direct de la o cameră de ecou a voastră și a prietenilor voștri la 80% conținut pe care nu îl urmăriți și nu l-ați cerut, este în mare parte din cauza a două lucruri: un capriciu venit direct de sus, «Oh, nu vreți camere de ecou, nu? Bine, iată celelalte lucruri pentru care nu v-ați înscris», și descoperirea că oamenii vor interacționa adesea mai mult și pentru mai mult timp cu conținut cu care nu sunt de acord în mod categoric. Angajament sporit înseamnă profit mai mare.”
