Cine va câștiga la premiile Oscar 2020: predicțiile redacției ELLE
Cu sezonul premiilor în plin avânt, nu e de mirare că toată lumea se întreabă deja cine va câștiga la premiile Oscar 2020. Concurenți redutabili sunt, scandaluri, deja, avem prea multe (și, da, ținem și noi să subliniem că Greta Gerwig ar fi trebuit să se afle în categoria celor mai buni regizori pentru Little Women), cele câteva ceremonii de până acum ne dau o idee încotro bate vântul succesului, așa încât nu ne mai rămâne decât să vă expunem argumentele noastre.
Cine va duce acasă trofeul pentru cel mai bun film la Oscar 2020?
Poate că The Irishman ți-a stârnit nostalgii pentru lumea evocată (în repetate rânduri) de Martin Scorsese, poate că Joker ți-a urcat părul pe ceafă și Marriage Story ți-a arătat cum se destramă o căsnicie cu acuratețea unui roman psihologic, însă nici unul dintre aceste filme nu are prea multe șanse la marele premiu. De Ford vs. Ferrari, Jojo Rabbit sau Little Women nici măcar nu merită să vorbim, iar Parasite, nominalizat și la film străin, se va mulțumi, probabil, cu trofeul de acolo. Iar asta ne lasă cu 1917 și Once Upon a Time in Hollywood drept favoriți. Și cum se cunosc atât pasiunea membrilor Academiei pentru filme de război, cât și pentru povești despre cum era Hollywood-ul odată… pariul nostru este 1917.
Cel mai bun regizor
Nu e de mirare că Greta Gerwig nu și-a găsit locul în această categorie a băieților. Bong Joon Ho, Sam Mendes, Quentin Tarantino, Todd Phillips și Martin Scorsese fac legea aici, iar cel mai bun regizor la Oscar 2020 va fi desemnat, cel mai probabil, Quentin Tarantino – și asta pentru că există o senzație generală că premiul îl aștepta de…
Citeste continuarea AICI