Cinci reguli pentru o viaţă disciplinată
Filosofia, psihologia și nenumărate cărți de dezvoltare personală au adus în discuţie arta disciplinei. În Grecia antică, exista conceptul de „sophrosyne”, un ideal care îmbina un caracter frumos și o minte echilibrată, desăvârşită prin moderație, autocontrol și echilibru.
În majoritatea tradițiilor religioase (cum ar fi budismul, creștinismul, islamul și hinduismul), autodisciplina este, de asemenea, foarte importantă. Indiferent cum vrei să abordezi o situaţie, fie că este dintr-un punct de vedere spiritual sau laic, autodisciplina este un element constant atunci când vorbim despre cum îţi poţi îmbunătăţi viaţa. Poate fi definită ca dezvoltarea de noi obiceiuri, reglarea emoțiilor și acțiunilor și o concentrare intenționată asupra prezentului. Dacă şi tu simţi că mai multă disciplină ţi-ar putea schimba viaţa în mod pozitiv, iată cinci reguli pe care ar trebui să le respecţi.
1. Fă în fiecare zi un pas spre obiectivul tău
Oricare ar fi obiectivele tale pentru viitor, este important să-ţi fixezi în fiecare zi o activitate care să te aducă mai aproape de realizarea lor. De exemplu, dacă ţi-ai propus să te pregăteşti pentru un interviu de angajare într-un nou post, asigură-te că îţi rezervi cel puţin 30 de minute în fiecare zi pentru a trece în revistă răspunsurile la potenţiale întrebări mai delicate sau pentru orice altceva crezi că te-ar ajuta să te prezinţi în faţa noului angajator ca un adevărat profesionist. Important este să îţi propui, în fiecare zi, o sarcină care consideri că este utilă pentru scopurile tale şi să o duci la îndeplinire.
2. Citeşte în fiecare zi
Lectura este o modalitate excelentă de a dobândi cunoştinţe noi, de a-ţi dezvolta empatia şi de a vedea lucrurile dintr-o nouă perspectivă. În plus, te poate ajuta să îţi dezvolţi anumite tipuri de comportament, care să-ţi transforme viaţa într-un mod pozitiv. Există milioane de titluri care îţi stau la dispoziţie, orice ai vrea să înveţi sau să îmbunătăţeşti. Cărţi precum „Cele 5 limbaje ale iubirii” pot fi utile în consolidarea relaţiilor cu cei apropiaţi, în timp ce un volum precum „Secretele mintii de milionar” te poate învăţa cum să iei decizii bune în momente dificile sau cum să profiţi de oportunităţile care se ivesc în cariera ta.
3. Gândeşte-te la viitor
Disciplina este şi arta temperaturii emoţiilor şi a adaptării comportamentale. Stoicismul, curentul filosofic care pune un accent special pe disciplină, te îndeamnă să îţi aminteşti mereu că, deşi nu-ţi poţi controla întotdeauna circumstanţele, mereu poţi alege felul în care reacţionezi. Aşadar, chiar şi în situaţii nefaste sau deosebit de emoţionale, gândeşte-te, înainte de a lua decizii sau de a avea vreo reacţie virulentă, că tot ceea ce faci astăzi îţi poate influența ziua de mâine. Disciplina invită la moderaţie şi te îndeamnă întotdeauna să rămâi calm, chiar şi în faţa unor circumstanţe dificile.
4. Fă mişcare în fiecare zi
Vrei să te simți mai bine, să ai mai multă energie și chiar să gândeşti mai limpede? Fă mişcare! Beneficiile pentru sănătate ale activității fizice sunt dovedite ştiinţific şi nu vorbim aici despre profesionişti. Chiar şi o plimbare de jumătate de oră, în ritm alert, poate avea efecte pozitive asupra stării tale generale de sănătate. Important este să găseşti un tip de activitate care îţi place, astfel încât să nu devină doar o altă obligaţie.
5. Schimbă felul în care te gândeşti la tine însuţi
„Calitatea vieţii tale depinde de calitatea gândurilor tale”, spunea împăratul filosof Marcus Aurelius, subliniind cât de important este să fim atenţi la gândurile pe care le avem, mai ales cele despre noi înşine. Disciplina nu este o practică destinată exclusiv acţiunilor pe care le întreprindem în fiecare zi, ci are vocaţia de a ne ajuta să ne selectăm inclusiv gândurile. Ca să te dezvolţi, ca să creşti, revizitează din când în când anumite percepţii pe care le ai despre propria persoană, şi renunţă la etichetele pe care ţi le-ai pus singur şi care te limitează.
Aşadar, disciplina este mai curând un stil de viaţă, care te poate ajuta să-ţi atingi mai repede obiectivele, să ai mai multă grijă de tine, dar şi să te cunoşti mai bine şi să priveşti lumea din perspective diferite.