Celebrități din întreaga lume își arată solidaritatea și donează bani pentru a stopa incendiile din Australia

0

Incendiile violente de vegetație din Australia au determinat mai multe celebrități din întreaga lume să doneze bani sau să își îndemne fanii să le fie alături locuitorilor din statul australian, mai cu seamă că autoritățile i-au rugat pe aceștia să se adăpostească în locuri cât mai sigure și să părăsească zonele afectate.

Pe lângă asta, subiectul a fost atins și aseară în cadrul decernării Globurilor de Aur de către actorul Russel Crowe, care a subliniat faptul că incendiile s-au produs în urma schimbărilor climatice.

Printre vedetele care s-au mobilizat și au donat pentru ajutorarea pompierilor care se luptă cu incendiile devastatoare se numără Kylie Minogue, care a donat 500.000 de dolari.„Anul trecut am avut oportunitatea incredibilă de a vizita unele dintre cele mai frumoase locuri ale țării pentru prima dată. Să mă întorc acasă la un asemenea dezastru este copleșitor. Ca familie, am donat 500.000 de dolari pompierilor care depun eforturi de combatere a incendiilor. Mare sau mic, de aproape sau de departe, orice sprijin îi va ajuta pe cei afectați de incendiile de vegetație devastatoare. Cu dragoste, familia Minogue”, a scris Kylie Minogue pe Instagram.

Și cântăreața Pink a anunțat pe contul său de Twitter că va dona 500.000 de dolari. Pe lângă asta, ea și-a îndemnat și urmăritorii să facă același lucru. „Sunt devastată să văd ceea ce se întâmplă acum în Australia. Voi face o donație de 500.000 de dolari serviciilor locale care se luptă atât de tare. Sunt cu inima alături de prietenii și de familia din Oz”, a scris Pink.

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.