Ce a făcut Ela Crăciun ca băiețelul ei să crească în două luni câți alții în patru | Ştiri, Vedete

0

Ela Crăciun mărturisește că are cel mai cuminte și mai liniștit copil. Micuțul Nicholas, în vârstă de patru luni, este perfect sănătos, doarme liniștit toată noaptea, și crește într-un mediu armonios. În plus, a reușit să își dubleze greutatea în primele două luni, fapt ce se întâmplă, în cazul altor copii, în primele patru luni de viață.

Meritul îl au sfaturile pe care le-a primit de la Adriana Bachmann, newborn specialist din Statele Unite ale Americii, care a învățat-o ce să facă mai exact pentru ca bebelușul să crească armonios, liniștit, fericit, și să nu facă greșelile pe care le fac mulți părinți cu micuții lor: “Nicholas este un copil fericit și liniștit. Nu are colici, doarme liniștit toată noaptea, se trezește cu zâmbetul pe buze, este drăgăstos și fericit. Un mare merit îl are faptul că am respectat ad-literam sfaturile Adrianei Bachmann, și nu am repetat greșelile pe care le-am făcut la primii doi copii, greșeli pe care le fac majoritatea părinților. Nouă ne-a schimbat pur și simplu viața. Mulțumită ei, fetița mea Alesia, care, în primele șase luni se trezea urlând după doar 45 de minute de somn, a devenit cel mai liniștit și fericit copil, iar noi am scăpat de acele frutrări pe care le acumulezi ca parinte pentru că nu știi efectiv ce să îi faci ca…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.