Iranul traversează o perioadă marcată de tensiuni interne și incertitudini regionale, conform unei analize publicate de News24, bazată pe o evaluare a corespondentului David Patrikarakos pentru Daily Mail. Analistul susține că, în ciuda aparenței de putere externă, Iranul se confruntă cu dificultăți interne, iar legitimitatea regimului este pusă sub semnul întrebării.
Strâmtoarea Hormuz, punct strategic major
Strâmtoarea Hormuz este menționată de David Patrikarakos ca un punct strategic important la nivel global. Strâmtoarea se află la circa 32 de kilometri de coasta Iranului. Autorul, a cărui familie a părăsit Iranul în urmă cu 50 de ani și care a studiat persana în această țară, descrie importanța acestui culoar maritim.
Aproximativ o cincime din petrolul mondial și o parte semnificativă din gazul lichefiat tranzitează anual acest canal, lung de 154 de kilometri și cu o lățime de doar 34 de kilometri în cel mai îngust punct. O blocare a strâmtorii, chiar și temporară, ar putea genera un impact asupra economiei globale, cu efecte asupra prețurilor și piețelor, arată analiza.
Teheranul ar putea bloca pasajul prin metode precum amplasarea de mine navale sau utilizarea de rachete mobile anti-navă. O altă variantă ar fi folosirea de drone și ambarcațiuni de atac pentru a captura sau avaria tancuri petroliere. Patrikarakos ridică problema posibilelor reacții ale Teheranului, dacă ar considera că regimul său este în pericol.
Situația internă a Iranului
Regimul iranian se confruntă cu probleme interne, conform analizei. „Autoritatea sa se bazează acum pe ștreang, viol, bastoane și celule de închisoare, nu pe credință. Diagnosticul meu este că putregaiul este terminal. Moartea poate nu este iminentă, dar va veni și ne revine datoria să ajutăm la nașterea ei”, a scris Patrikarakos.
El citează o declarație a lui Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului, care a afirmat la Washington că Republica Islamică va cădea „nu dacă, ci când”, oferindu-se ca figură de tranziție. Autorul atrage atenția asupra faptului că regimurile aflate în declin pot fi periculoase, deoarece încă dețin controlul asupra forțelor armate.
Violențele recente din Iran sunt prezentate ca un argument. Estimările regimului indică între 2.000 și 3.000 de morți, în timp ce surse din opoziție, precum Iran International, raportează 12.000 de victime. Străzile au devenit locuri ale confruntărilor, iar în zonele rurale au loc conflicte, conform analizei.
Statul a răspuns cu muniție de război, răniții au fost urmăriți în spitale, iar familiile victimelor au fost taxate pentru gloanțele folosite, ca o condiție pentru recuperarea trupurilor.
Reacția președintelui SUA, Donald Trump
Președintele SUA, Donald Trump, a reacționat la evenimente. Inițial, i-a încurajat pe protestatari, apoi a avertizat Teheranul că execuțiile, precum cea a lui Erfan Soltani, 26 de ani, vor atrage acțiuni foarte puternice. Aceste declarații au încurajat protestatarii, conform analizei.
Pentru scurt timp, o intervenție militară părea posibilă, fiind raportate contacte în Israel, anularea zborurilor Lufthansa și evacuări de la baza aeriană Al Udeid din Qatar. Tensiunea a scăzut după ce Donald Trump a anunțat că o sursă credibilă l-a informat despre reducerea violenței și amânarea execuției lui Soltani.
Patrikarakos speculează că Donald Trump fie a oferit regimului o soluție, fie a fost o strategie pentru a crea un fals sentiment de securitate, similară unei situații din iunie anul precedent.
Analiza concluzionează că Republica Islamică a intrat într-o fază de stat securitar, impunând legea marțială. Deși portretele ayatollahilor Khomeini și Khamenei sunt încă prezente, acestea sunt considerate lipsite de semnificație.
Apel la acțiune pentru Occident
Autorul consideră că fiecare execuție adâncește distanța dintre conducători și popor, argumentând că diviziunea dintre criza internă și amenințarea externă a Iranului este artificială. „Un stat care supraviețuiește prin teroare acasă va proiecta acea teroare în exterior. Funia din curtea închisorii și mina din calea de navigație fac parte din același set de instrumente”, a scris el.
Din această perspectivă, sprijinirea poporului iranian este o obligație morală și strategică. Patrikarakos susține că regimul nu este atât de puternic pe cât pare, argumentând că nu a închis niciodată Strâmtoarea Hormuz de teama consecințelor.
După uciderea generalului Qasem Soleimani de către SUA în ianuarie 2020, răzbunarea severă promisă s-a limitat la atacuri simbolice asupra unei baze americane, fără victime. Analiza propune o serie de acțiuni pentru Occident: urmărirea celor responsabili de crime, înghețarea averilor acestora, sancționarea imperiului de afaceri al Gărzilor Revoluționare, contracararea blocajelor de internet și o prezență militară de descurajare în Golf.
Durata de viață a regimului depinde atât de acțiunile Iranului, cât și de cele ale Occidentului, conchide autorul.
Reza Pahlavi, o posibilă figură de tranziție
Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului, și-a exprimat disponibilitatea de a servi drept figură de tranziție în cazul unei schimbări politice în Iran. El a făcut această declarație la Washington, subliniind că schimbarea regimului nu este o chestiune de „dacă”, ci de „când”. Oferta sa vine într-un context marcat de instabilitate internă și proteste continue în Iran.
Pahlavi, care trăiește în exil de zeci de ani, a pledat pentru o tranziție democratică în Iran și a criticat regimul actual. El a menținut legături cu diverse grupuri de opoziție și a încercat să obțină sprijin internațional.
Qasem Soleimani și impactul asupra regiunii
Uciderea generalului Qasem Soleimani de către SUA în ianuarie 2020 a reprezentat un punct important în relațiile dintre Iran și Statele Unite, cu implicații pentru stabilitatea regională. Soleimani era considerat un factor cheie al politicii externe iraniene și un comandant influent al Forței Quds, o unitate a Gardienilor Revoluției.
Deși Iranul a promis o răzbunare pentru moartea sa, răspunsul a constat în atacuri asupra unei baze militare americane din Irak, fără victime. Unii analiști au interpretat acest lucru ca o dovadă a limitărilor puterii iraniene și a dorinței de a evita o escaladare a conflictului.
