9 mituri despre lentilele de contact. Iată care este adevărul!

0

Eziți să porți lentile de contact din cauza unor aspecte negative de care ai auzit sau ai citit? Descoperă în acest articol nouă mituri despre utilizarea lor și ține cont de informații veridice când te decizi dacă să le achiziționezi sau dacă să stai departe de ele.

Mituri despre lentilele de contact

Acestea sunt sigure și nu îți pun în pericol sănătatea, dacă le utilizezi conform recomandărilor medicului oftalmolog. Află tot ce trebuie să știi înainte de a cumpăra lentilele de contact și fă o alegere informată. 

     1. Sunt inconfortabile

Dacă sunt igienizate și aplicate corect, cu mâinile spălate și uscate, acestea oferă un confort ocular sporit. De asemenea, nu vor da senzația de ochi uscați și iritați, dacă nu depășești timpul de purtare sugerat de producătorul lentilei sau de către specialist.

     2. Nu se potrivesc defectului meu de vedere

Lentilele de contact sunt potrivite pentru majoritatea viciilor de refracție, chiar și cu dioptrii mari. Mai mult, există unele cu beneficii pe care ochelarii nu ți le pot oferi, de tip pansament sau personalizate, care maschează diferite afecțiuni. Întreabă medicul oftalmolog dacă tu le poți purta și care tip este ideal pentru tine. 

     3. Nu pot fi purtate de persoane în vârstă

Înaintarea în vârstă nu te împiedică să porți lentile de contact. Trebuie doar să te obișnuiești cu pașii de aplicare și dezinfectare. De asemenea, poți începe printr-un proces de acomodare, în care utilizezi lentilele doar câteva ore pe zi, până te obișnuiești cu acestea.  

     4. Cauzează infecții oculare

Lipsa sau neglijarea igienizării lentilelor poate duce la infecții, din cauza acumulării de microbi pe suprafața acestora. Dacă respecți toți pașii de curățare, aplicare și depozitare, riscurile de a avea probleme oculare sunt scăzute.

     5. Nu pot fi purtate în timpul somnului

Lentilele de contact de unică folosință sau cele zilnice nu pot fi purtate în timpul somnului, pentru că nu este asigurat un transport eficient de oxigen către ochi. În schimb, cele cu purtare continuă sau extinsă pot fi utilizate și noaptea, fără a cauza disconfort.

     6. Ajung în spatele globului ocular

Acest lucru nu este posibil, deoarece conjunctiva, o membrană a ochiului, împiedică orice obiect să ajungă în spatele globului ocular. Lentila se poate mișca puțin, din cauza lăcrimării excesive, însă nu va rămâne niciodată blocată în partea din spate a ochiului.

     7. Pot cădea ușor de pe ochi

Tenologia lentilelor de contact a evoluat, iar probabilitatea ca acestea să cadă de la ochi este mică. În special cele din materiale moi se pliază foarte bine pe cornee și nu vor sări de pe suprafața globului ocular nici la antrenamentele fizice, de exemplu.

     8. Nu te poți machia dacă porți lentile de contact

Poți folosi produse de machiaj când porți lentile. Aplică-le înainte de a-ți face makeup-ul și evită să utilizezi produse care îți pot intra în ochi, cum ar fi fardurile praf sau creionul dermatograf aplicat pe marginea pleoapei de jos. 

     9. Sunt prea scumpe

În general, poți cheltui pe lentile o sumă asemănătoare cu cea pentru ochelarii de vedere. Sunt multe tipuri dintre care poți alege, mai mult sau mai puțin costisitoare. Achiziționează-le pe cele care se încadrează în bugetul tău, dar care îți asigură o vedere optimă și sunt potrivite stilului tău de viață.

 

Consultă un cabinet oftalmologic, pentru a descoperi care sunt lentilele de contact ideale pentru tine și cum trebuie să le utilizezi, pentru a te bucura de confort ocular și a corecta eficient defectul ochilor tăi. 

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.