8 destinații din întreaga lume care au fost o sursă de inspirație pentru cele mai cunoscute filme Disney
Filmele Disney pot fi o adevărată sursă de inspirație pentru fiecare dintre noi, fie că vorbim de cei mici sau chiar de adulți. În mod cert sunt o mulțime de motive pentru care ar trebui să le urmărim, iar unul dintre acestea are legătură cu peisajele superbe și locurile care apar în filme.
Iar dacă tot nu ești convinsă, iată care sunt filmele Disney în care peisajele sunt inspirate din cele mai cunoscute locuri din lume:
1. Palatul Imperial Chinezesc – Mulan
Mulan rămâne unul dintre cele mai frumoase filme Disney deoarece spune povestea unei fete care pleacă într-o călătorie importantă pentru ea, dar și pentru întreaga țară. Misiunea ei se încheie cu o luptă care are loc chiar în fața Palatului Imperial Chinezesc, un obiectiv turistic de UNESCO.
2. Samoa – Moana
Dacă nu ai văzut filmul Moana și totuși îți dorești, trebuie să știi de dinainte faptul că vei vedea în film unele dintre cele mai frumoase insule ale Oceanului Pacific. Regizorii filmului au vrut să reproducă tot mai mult acele locuri, iar ei chiar au făcut o călătorie pentru a vedea cât de minunate sunt acele insule, alegând ca în film să apară Samoa, o țară insulară din Oceanul Pacific.
3. Muntele Saint-Michel – Tangled
Referința principală a filmului Tangled o reprezintă muntele Saint-Michel din Normandia, dar și castelele sale renascentiste impresionante. Pe lângă o poveste interesantă dintre Rapunzel și un bandit, care devine rapid complicele ei pentru a găsi o soluție de a scăpa din turnul în care sunt captivi, putem vedea o legătură interesantă între arhitectura renascentistă și cea modernă.
4. Castelul Eilean Donan –…
Citeste continuarea AICI