5 cele mai delicioase cocktailuri exotice din lume

0

Consumul băuturilor simple a devenit, la un moment dat, un obicei mult prea banal și anost, astfel că oamenii au început să combine alcoolul cu elemente precum băuturi non-alcoolice dulci, fructe sau, pur si simplu, să mixeze între ele băuturi alcoolice diferite. Astfel, au apărut cocktailurile, iar în funcție de regiunea în care au fost acestea create, ele au avut un specific mai mult sau mai puțin atractiv pentru cei din exterior. Totuși, unele combinații au cucerit oamenii de pe întregul mapamond, devenind senzații la nivel global și contribuind chiar la dezvoltarea imaginii de țară a unora dintre patriile care le-au creat. Iată cinci dintre cele mai interesante cocktailuri exotice din lume și de ce sunt ele atât de speciale. 

Cuba Libre

Celebră pentru Fidel Castro, mașinile clasice care încă circulă pe străzi, vremea minunată și socialism, Cuba este cel mai des pe buzele tuturor grație cocktailului care are la bază o băutură alcoolică specifică tot acestei țări: romul. Cocktailul în cauză este, așa cum probabil ai ghicit deja, Cuba Libre. Semnificația acestui cocktail merge mai departe de calitățile sale ce țin de gust și aromă, pentru că el are o puternică încărcătură politică. Combinația unică formată din rom, cola și lime este o băutură care simbolizează libertatea Cubei față de capitalismul american, însă exilații cubanezi numesc acest cocktail și mentirita, adică minciunica. Explicația constă în faptul că ei consideră că țara lor nu este, de fapt, liberă, sub conducerea Partidului Comunist. Totuși, cocktailul este extrem de popular în întreaga lume, grație gustului său delicios, dar și mulțumită poveștii pe care o are în spate….

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.