5 cărți recomandate pentru prima bibliotecă a elevului
Fiecare elev ar trebui să dispună de o bibliotecă din care să poată accesa cărți. Fie că lectura este pasiunea sa, fie că trebuie să citească o operă literară pentru școală, dacă acesta are acasă cărțile de care are nevoie, nu va mai trebui să apelezi la serviciile bibliotecii școlii, care adesea nu dispune de exemplare suficiente pentru toți elevii.
Află din acest articol ce cărți ar trebui să aibă copilul tău în prima sa bibliotecă, de la cele românești, la cele străine.
Poezii de Mihai Eminescu
Poeziile lui Mihai Eminescu sunt studiate în fiecare an școlar, de la cele pentru școala primară, precum “Cu penetul ca sideful” sau “Somnoroase păsărele”, până la cele analizate în clasele de gimnaziu sau liceu, precum “Luceafărul” sau “Floare albastră.”
De aceea, un volum al poetului național ar trebui să se regăsească în orice bibliotecă. Găsești bibliografia școlară completă aici, pentru a verifica ce opere ar trebui să conțină obligatoriu volumul pe care dorești să-l achiziționezi.
“Amintiri din copilărie” de Ion Creangă
Diferite părți sau capitole din ”Amintiri din copilărie” sunt studiate în fiecare an la școală. Fie că este vorba de întâmplări hazlii precum furatul pupezei sau mersul la scăldat, ori de îndoiala lui Creangă de a pleca din Humulești către Iași, această carte se numără printre romanele clasice ale literaturii românești.
Datând din anul 1892, ”Amintiri din copilărie” surprinde diferite aspecte ale vieții rurale, remarcându-se particularitățile dialectice utilizate în acea perioadă în zona Moldovei. Este o carte pe care cel mic o va citi chiar cu plăcere, înainte de studierea ei la școală.
Opere de Ion Luca Caragiale
Opera literară a scriitorului Ion Luca Caragiale cuprinde momente și schițe, nuvele, povestiri și piese de teatru. Acestea fac anual parte din programa școlară, cu mențiunea că operele studiate diferă în funcție de vârstă, deci, adesea aparțin și altor genuri literare.
Astfel, dacă în clasele primare, cel mic va trebui să citească momente și schițe, precum “D-l Goe” sau “Bubico”, pe măsură ce va crește, va studia nuvele ca “Două loturi” și piese de teatru precum “O scrisoare pierdută”. Deoarece aparțin unor forme de literatură diferite, va trebui să achiziționezi, în general, mai multe cărți de I.L. Caragiale, pentru a acoperi întreaga programă școlară.
“Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru
Studiată, de obicei, în clasele primare, această lucrare este împărțită în două volume: Zeii și Eroii. Primul volum prezintă poveștile și miturile referitoare la zeii greci antici, precum Zeus, Palas Atena, Hades și Afrodita, atributele acestora sau legendele apariției unor animale (păianjenul) sau continente (Europa).
Al doilea volum se axează pe întâmplările eroilor din mitologia greacă, precum Perseu, Heracle, Tezeu, Ulise și Ahile. Ambele volume sunt pline de acțiune și fac înțelegerea miturilor antice foarte ușoară. Sunt șanse mari ca cel mic să devină fascinat de cultura antică grecească după citirea acestei cărți.
“Colț Alb” de Jack London
Acest roman de aventuri din 1906 a fascinat generații după generații. Cartea prezintă viața unui lup, Colț Alb, de la momentul nașterii sale, în vecinătatea unui sat aparținând amerindienilor, până la mutarea sa în orașul San Francisco și nașterea puilor săi proprii.
O mare parte a cărții este scrisă din punctul de vedere al câinelui, ceea ce permite cititorului să observe cum ar putea vedea animalele lumea și oamenii ce-i înconjoară. Cartea analizează viața animalelor și cât de violentă este uneori, precum și teme ca moralitatea, iertarea și izbăvirea.
Romanul este adesea inclus pe lista cărților pentru lectură suplimentară în clasele primare, iar cei mici adoră cartea.
Acestea sunt cinci dintre cărțile pe care copilul tău ar trebui să le aibă în bibliotecă de la bun început, pentru a-și acoperi atât cererile de la școală, cât și setea de cunoaștere.