4 jucării esențiale pentru dezvoltarea bebelușului în primele luni de viață

0

Jucării, jucării și din nou jucării. Colorate, pufoase, unele cu lumini spectaculoase, altele cu muzică, toate atât de frumos împachetate și prezentate încât nu știi niciodată pe care să le alegi. De fiecare dată când mergi într-un magazin dedicat copiilor te simți copleșită și, chiar dacă toate produsele au indicate vârsta și etapele pentru care sunt recomandate, mereu ajungi în ipostaza în care te întrebi ce este mai bun pentru cel mic.

Piața jucăriilor este în expansiune, așadar este foarte complicat să alegi întotdeauna obiectele perfecte. Indiferent de lucrurile pe care le cumperi, fii extrem de atentă la calitatea acestora și la siguranța lor, pentru a evita o serie de pericole ce pot apărea, de la sufocare până la înghițirea anumitor elemente.

În acest context, chiar dacă în primele luni ai tendința să nu pui foarte mult accent pe jucăriile nou-născutului, este important de subliniat că bebelușii sunt într-o continuă dezvoltare și, cu fiecare zi, devin mai atenți și mai activi pentru perioade mai lungi de timp. Așadar, pentru a-i stimula și pentru a-i ajuta să descopere lumea, ți-am pregătit o listă scurtă cu jucăriile pe care ar trebui să i le cumperi bebelușului în primele luni de viață.

Saltea pentru activități

Salteaua este printre acele jucării interactive care nu trebuie să lipsească din colecția copilului. Vei găsi foarte multe modele și cu diferite activități care îl vor stimula pe cel mic. Aceasta conține de obicei o saltea moale, căptușită și acoperită cu diverse animale colorate, care îl vor atrage pe copil, și un pian în care poate lovi cu picioarele. Sunetele pe care le va auzi atunci când va atinge suprafața pianului îl vor face pe bebeluș să lovească în continuare, lucru care îl va ajuta la formarea musculaturii. De asemenea, această saltea îți va fi de folos pentru perioadele în care vrei ca cel mic să stea pe burtă pe a-și întări mușchii gâtului. 

Jucării pentru primii dinți

Unul dintre primele momente importante din viața bebelușului tău este apariția dinților. Dacă în cazul unora, acest episod este unul liniștit și fără dureri, în majoritatea cazurilor, primii dinți vin cu dureri și multă salivă. Așadar, te sfătuim să te pregătești temeinic și să îi cumperi celui mic câteva jucării dentitie. Caută obiecte prietenoase și care să fie foarte ușor de manevrat de mâinile mici și încă stângace ale bebelușului. Poți cumpăra jucăriile cu lichid care se introduc la frigider, senzația de rece fiind un bun calmant pentru durerea simțită, sau un animal din cauciuc moale, perfect pentru calmarea gingiilor. Acestea din urmă sunt foarte potrivite și pentru stimularea vederii, simțului tactil și auzului.

Cărți din pânză

Cititul este un element important în dezvoltarea corectă a copiilor, mai ales din punct de vedere al limbajului și vocabularului. Pentru primele luni de viață, în afară de cărțile pe care alegi să i le citești, poți cumpăra articole din pânză sau fetru, cu diferite obiecte desenate sau cusute. Acestea sunt mai durabile și îl vor ajuta pe cel mic să descopere, pe lângă culori și forme, anumite texturi, fie catifelate, pufoase sau aspre.

Zornăitoare

Cu ajutorul zornăitoarelor poți crea diferite jocuri pentru a-l ajuta pe cel mic să descopere cum să-și folosească mâinile, picioarele, ochii și majoritatea simțurilor. Chiar dacă la început reacțiile bebelușilor vor fi întâmplătoare, în cele din urmă, aceștia vor învăța ideea de cauză și efect. Cei mici adoră zgomotul, așadar nu te sfii să-i cumperi astfel de jucării care pot fi moi, cu lumini, dar care să fie ușor de manipulat. De asemenea, ai grijă să alegi obiecte care pot fi ușor de curățat și dezinfectat, pentru că îți garantăm că vor ajunge rapid în gura copilului.

De asemenea, unul dintre obiectele care nu poate lipsi din casa ta este o oglindă, astfel încât cel mic să se privească și să se descopere. 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.