Victoria Beckham le-a interzis copiilor săi să meargă la concertele Spice Girls | Străine, Vedete

0

Geri Horner i-a invitat personal la concertul Spice Girls pe copiii soților Beckham, însă aceștia s-au lovit de refuzul Victoriei, în vârstă de 45 de ani, potrivit The Sun.

Dacă înainte spunea că „abia așteaptă” să își ducă copiii să vadă un show live, insistând că mereu va fi „o Spice Girl”, designerul britanic s-a răzgândit și mai vrea acest lucru.

Victoria nu vrea ca ei să participe sau să fie fotografiați la eveniment. Își dorește o despărțire curată de tot și nu vrea ca numele ei sau al familiei sale să fie legat în niciun fel de trupă”, a afirmat o sursă.

Victoria le iubește individual pe fete, dar și-a continuat viața. Planul este să își dezvolte un proiect peste hotare pentru a nu fi în țară când va avea loc turneul”, a mai spus sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Victoriei Beckham a declarat că aceasta într-adevăr nu se va afla în țară în momentul turneului, însă nu a precizat dacă restul familiei Beckham va fi sau nu prezentă în public.

Turneul Spice Girls se va desfășura pe parcursul a treisprezece zile, pe 13 stadioane, începând cu 24 mai la Dublin și încheindu-se luna viitoare, pe Wembley.

Sursă foto: Shutterstock

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.