Un nou serial Beverly Hills 90210 s-ar pregăti la Hollywood

0

O nouă versiune a serialului „Beverly Hills 90210”, considerat una dintre cele mai populare producții de televiziune din anii ‘90, ar fi putea fi produsă la Hollywood. La 30 de ani de la debutul originalului pe micile ecrane, cinci dintre starurile serialului ar negocia pentru a-și relua rolurile.

Jennie Garth, Tori Spelling, Ian Ziering, Brian Austin Green şi Jason Priestley au avut o serie de întâlniri cu producători și scenariști.

De asemenea, actorii ar putea negocieri și cu distribuitori precum Netflix, Amazon şi Hulu, susțin surse apropiate proiectului, citate de tmz.com.

Deocamdată nu se știe care dintre vedetele serialului, printre care Shannen Doherty și Luke Perry, s-ar mai implica în acest proiect.

Shannen Doherty s-a întors pe platoul de filmare după ce cancerul i-a intrat în remisie. Actrița devenită celebră datorită rolului Brendei din „Beverly Hills 90210” s-a luptat începând din 2015 cu cancerul la sân care i s-a extins și la sistemul limfatic.

Cum arată Shannen Doherty la două luni de la terminarea ședințelor de chimioterapie. Transformarea este emoționantă

Potrivit Mediafax, serialul „Beverly Hills 90210” a rulat timp de 10 sezoane pe postul Fox şi a devenit una dintre cele mai populare producţii ale acestui post de televiziune. Serialul a lansat carierele…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.