Toto Cutugno, recital emoționant la Gala Premiilor Excelsior

0

El a susținut un recital de excepție. Prima piesă a fost cântată alături de Paula Seling și Laura Bretan ((15 ani), câștigătoarea celui de-al șaselea sezon Romanii au talent și finalista la America’s Got Talent. Apoi celebrul cântăreț italian a ales două piese în limba română, „Ciobănaș cu 300 de oi” și „Așa-i românul”, iar pe final a cântat celebrele lui piese care au scris istorie și a ridicat publicul în picioare.

Tot el a premiat, alături de Iuliana Tudor și Adrian Gazdaru, câștigătorul serii, corul Meloritm. Gala își propune să fie o rampă de lansare pentru tinerele talente, dar și o oportunitate pentru grupurile corale de amatori din întreaga țară de a se întâlni cu profesioniști din sfera muzicală și de a primi aprecierea publicului larg.

„Este singurul eveniment de acest gen din Europa, copilașii sunt foarte fericiți și pun mult suflet, vin cu toată dăruirea alături de coordonatorii lor la acest concurs. E greu de crezut că în epoca internetului, a jocurilor video și a calculatoarelor, sunt atât de mulți copii care iubesc să câte în cor. Este o activitate tare frumoasă, care îi învață ce înseamnă spiritul de echipă, îi determină să fie competitivi, îi face să își dorească să se autodepășească. Iar noi ne dorim să  creștem de…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.