Susține, donează sau înoată la Swimathon pentru independența financiară a mamelor minore

0

Luna aceasta, la #ELLEnutace, am vorbit cu Andreea – una dintre protagonistele articolului Când părinții sunt copii’, pe care îl găsiți în numărul de iunie al revistei – despre ce înseamnă să fii mamă minoră. O tânără mamă într-o țară în care sportul preferat este judecarea oamenilor din jur. În care nu se vorbește despre mame minore, nu se cade, ce o să spună lumea, nu poți, nu o să reușești. De când suntem mici, părinții, bunicii, profesorii, vecinii, toți se asigură să ne spună asta constant, ca picătura chinezească, până când reușesc să ne insufle aceste principii atât de profund încât toată viața de adult o trăim guvernată de părerea celor din jur și de descurajare.

Învinovățirea și critica par să fie politici de stat și rămân cele mai uzuale forme de educație. Așa că nu-i de mirare că cele 22.000 de minore care nasc anual aleg să se izoleze când umerii lor încă firavi nu mai suportă greutatea privirilor denigratoare și pline de superioritate ale specialiștilor într-ale vieții. O sarcină timpurie nu este apanajul unei etnii, al unui mediu sărac sau lipsit de educație, deși lucruri de felul acesta s-au tot spus. Este, în schimb, de multe ori, tiparul în care trăiește o adolescentă care nu se simte valorizată, acceptată și iubită. Uneori și al unei relații familiale disfuncționale, unde nu există conexiune, comunicare sau suficientă afecțiune.

Andreea e dintr-un sat de lângă Buzău și era în clasa a IX-a când a rămas însărcinată. A început o relație cu Iulian, tatăl copilului, când avea 14 ani. El e mai mare decât ea cu cinci ani. Se iubeau, însă nu luau în calcul posibilitatea unui copil. Ea voia să termine școala profesională, să intre la liceu, iar apoi să dea examenul de bacalaureat. Însă viața are un mod bizar de a ne râde…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.