Simona Halep, gata pentru marele pas: „Mi-ar plăcea ca nunta să fie în România”

0

Simona Halep nu stă pe gânduri și își dorește să evolueze cât mai mult atât pe plan profesional cât și pe plan personal. Campioană la Wimbledon și locul 5 WTA în acest moment, sportiva a dezvăluit că își dorește să devină cât mai curând soția lui Toni Iuruc, logodnicul său.

Simona Halep are o relație cu Toni Iuruc de câteva luni, timp în care nu s-a ferit să discute deschis despre planurile și dorințele sale de viitor. Campioanei i-ar plăcea să își întemeieze o familie și se gândește serios să facă marele pas.

„După ce mă voi retrage din tenis, îmi doresc foarte mult o familie şi să mă dedic total copiilor mei. Sper să am copii. Mă voi ocupa de ei să facă un sport, dacă vor. Dacă nu, o să-i susţin în totalitatea în tot ceea ce vor ei să facă. Viaţa mea o să fie împlinită după tenis”, mărturisea Simona Halep în urmă cu câteva luni, conform gsp.ro

Așadar, sportiva a discutat pentru prima dată în presa din străinătate despre o posibilă nuntă cu actualul ei logodnic.

„Mi-ar plăcea ca nunta să fie în România. Nu ştiu dacă la mare, în Constanţa sau în altă parte. Nu vreau să visez la ceva şi să nu se poată realiza. Mi-ar plăcea ca la nuntă să fie mulţi oameni, să fiu înconjurată de prieteni şi rude”, a afirmat, pentru…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.