Silviu Geandră a câștigat peste 1000 de euro și o noapte la vila de lux, la „Ultimul Trib”. „Am reușit să îmi confirm statutul de luptător individual de elită”

0

 

Finalul zilei a avut un singur câștigător, Silviu Geandră, din echipa galbenă a Lemurilor, care a primit un premiu de 4 milioane de ariary, moneda Republicii Madagascar, adică echivalentul a peste 1.000 de euro, dar și posibilitatea să petreacă o noapte în vila de lux, alături de unul dintre colegi. Concurenta care a încheiat cea de-a doua probă a zilei pe ultimul loc, Ioana Șulea, din echipa Lemurilor, a trebuit să doarmă peste noapte singură, pe insula pustie.

Prima probă a zilei, „Ține-te pe buștean”, la care au participat ambele echipe rămase în joc, a fost una complicată, care a necesitat forță în picioare și simțul echilibrului. Cei cinci Lemuri și cei trei Crocodili au încercat să se dezechilibreze unul pe celălalt, de pe un buștean, deasupra unei piscine improvizate. O probă atipică, în care echipa roșie a Crocodililor a luat o „bătaie” cruntă, cu scorul de 11 la 1, iar echipa galbenă a Lemurilor și-a câștigat dreptul de a participa la proba următoare, care avea ca premiu o noapte în vila de lux, cu mâncare, odihnă și răsfăț, dar și suma de 4 milioane de ariary.

„Pur și simplu, azi nu a fost ziua noastră. Nu am putut să stăm pe buștean.’, spune Alex Filip, din echipa Crocodililor. Nu a fost vorba de echilibru aici. Am avut ghinionul să cădem…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.