Sala de bal, o poveste despre nebunie și iubire

În 1908, atunci când Winston Churchill a fost numit ministru de interne, una dintre problemele sociale de pe agenda sa a fost cea a „celor slabi de minte’, indivizi considerați incapabili de auto-suficiență, și care sfârșeau adesea în aziluri de săraci sau în închisori. În următorii doi ani, Churchill a început să fie de acord cu argumentele sterilizării obligatorii, dar, din fericire, acest plan a eșuat; însă, sub influența din ce în ce mai puternică a Societății de Eugenie, a fost adoptat Actul Deficienței Mentale, care dădea practic autorităților dreptul de a-i închide pe cei considerați „slabi de minte’în aziluri construite exact cu acest scop, unde femeile și bărbații erau despărțiți, pentru a se împiedica astfel reproducerea lor.

Acesta este contextul istoric în care este plasată acțiunea romanului „Sala de bal’, caredescrie o poveste de iubire născută pe un tărâm potrivnic, bântuit de obsesii periculoase, de drame, unde o mână de persoane are puterea de a decide cine poartă stigmatul nebuniei și cine îndeplinește criteriile normalității.

„Sala de bal’ începe o dată cu sosirea Ellei Fay la azilul Sharston, în 1911, presupusa ei nebunie fiind faptul că a spart un geam în fabrica de textile unde lucrează. Ella este o tânără lipsită de protecția și afecțiunea familiei, care lucrează în condiții extrem de aspre într-o filatură din Yorkshire și care, în urma incidentului respectiv, este internată în azilul construit pentru „a-i găzdui pe cei slabi de înger și pe săracii cronic’, dar care este, de fapt, un loc al durerii și brutalității. Singurul loc din acest azil, unde nefericirea și violența sunt suspendate pe termen scurt, este sala de bal, acolo unde locatarii azilului, femei și bărbați, se pot întâlni o dată pe săptămână, în urma selecției riguroase…