Roxana Ionescu s-a logodit. Când va avea loc nunta | Româneşti, Vedete

0

Roxana Ionescu, în vârstă de 34 de ani, trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei, alături de bărbatul care i-a cucerit inima și care, de curând, a cerut-o de soție. De dragul lui Tinu Vidaicu, vedeta a renunțat la televiziune după 15 ani și s-a stabilit în Timișoara, pentru a fi mai aproape de omul de afaceri, conform Libertatea.ro.

„Mama Natură”, așa cum a devenit cunoscută Roxana în fața publicului, urmează să nască în luna octombrie, după cum a declarat chiar ea. Cei doi îndrăgostiți nu se grăbesc să facă nunta, ci preferă să se bucure din plin de etapa minunată pe care o trăiesc. Aceștia s-au gândit să ajungă în fața altarului anul viitor, după ce se vor acomoda cu noul statut de părinți.

„Este cel mai frumos lucru după ce am aflat vestea de bebe. Cumva, anul ăsta a început în forţă şi o să se termine la fel pentru că în octombrie este data în care vom face cunoştinţă cu bebe. După care, la anul vor fi toate cele, nunta… Nu fac nunta anul acesta”, a declarat Roxana Ionescu pentru Antena Stars.

Sursă foto: Instagram

 

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.