Raluka și-a mutat weekendul în timpul săptămânii când pleacă să schieze
Raluka e dependentă de sport și, susține ea, de adrenalină. Anul trecut, și-a făcut curaj să se inițieze și în sporturile de iarnă, iar după ce-a primit, de ziua ei, propriul echipament de schi, ar sta non-stop pe pârtie! Spre sfârșitul lui 2018, vedeta își imagina că va avea un început de an nou mai lejer, cu puțin spectacole și își va putea lua vacanță, ca majoritatea colegilor de breaslă, însă a avut surpriza să constate că are destul de multe cereri pentru concerte și nu se poate rupe’ prea mult de București. Soluția, în acest caz, a fost să-și fragmenteze concediul și pur și simplu să fugă la munte de fiecare dată când are agenda un pic mai aerisită. Partea bună a acestei luni grele: are, uneori, zile libere în mijlocul săptămânii. Și fix aceste zile a ales să și le petreacă pe pârtie. Ea a descoperit, astfel, că e mult mai bine să fugi la munte marți, miercuri sau joi, când drumu-i liber și zbori’ pe autostrada, decât în weekend, când stai mai mult în trafic decât pe schiuri!
La început, îi era frică să schieze
Raluka ne-a mărturisit că aventura ei pe schiuri a debutat timid. La început, se temea să coboare pe pârtie. „Iarna trecută am încercat pentru prima oară în viața mea să mă dau cu schiurile. Îmi place sportul, îmi place să…
Citeste continuarea AICI