Politehnica Iași a primit o gură de oxigen, după ce Tribunalul Iași a aprobat planul de insolvență al clubului de fotbal. Decizia șterge datorii în valoare totală de 5.725.279 de lei, echivalentul a peste 1,1 milioane de euro. Planul a fost depus de administratorul judiciar, Capital Insol.
Un plan de reorganizare pe muchie de cuțit
Gruparea din Copou a intrat în insolvență pe data de 6 august 2025. Mișcarea a fost necesară după eșecul respectării unui plan de concordat preventiv, care fusese aprobat pe 15 octombrie 2024. Chiar și cu o parte semnificativă a datoriilor șterse, clubul moldovean nu a scăpat de problemele financiare. Poli Iași a rămas cu datorii totale de 13.750.356 de lei, o sumă care se apropie de 2,7 milioane de euro.
Cum arată eșalonarea datoriilor
Datoriile rămase au fost, la rândul lor, eșalonate. În primul an de insolvență, clubul nu trebuie să achite nicio sumă. Primele plăți sunt programate abia din trimestrul al doilea al celui de-al doilea an de insolvență, care va începe în octombrie 2027. La acel moment, Poli Iași va trebui să plătească 483.823 de lei către diverși angajați. Grosul datoriilor trebuie achitat începând cu aprilie 2028, odată cu startul trimestrului IV al anului doi de insolvență. De atunci, clubul trebuie să înceapă plata restanțelor de 13.266.533 lei, adică 2,6 milioane de euro, către bugetul de stat. Suma va fi împărțită în cinci tranșe egale, până la finalul celor trei ani de insolvență.
Cine sunt marii pierzători
Salvarea clubului vine cu un cost pentru o parte dintre creditori. Trei din cele patru categorii de creditori au pierdut sume importante. Creditorii chirografari au renunțat la întreaga sumă de 1.307.118 lei pe care o aveau de recuperat, votând pentru aprobarea planului. De asemenea, Consiliul Județean Iași nu va mai recupera nimic din suma de 63.750 de lei. Situația cea mai delicată este la angajați, categorie ce include fotbaliști și antrenori. Aceștia vor încasa doar zece procente din totalul de 4.838.235 de lei solicitat, primind în total 483.823 de lei. Practic, ei au pierdut aproape 950.000 de euro. Singurul creditor care își va recupera integral suma este statul, care are de primit 13.266.533 de lei. Conform legislației, clubul ieșean poate solicita o prelungire cu un an a perioadei de insolvență și ar putea obține o reducere suplimentară a obligațiilor de plată.








