Pepe nu a dormit 42 de ore și a fost la un pas să cedeze nervos

0

Pepe a simți pe pielea lui cum, uneori, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Artistul și-a lansat, recent, ultimul său single, „Mi-am ales”, doar că filmările videoclipului au durat ceva mai mult decât și-ar fi dorit.

„Trebuia să-l filmez la începutul lui noiembrie. Doar că a nins în prima zi și mi-a dat toată filmarea peste cap. Apoi am așteptat să se facă frumos. Oricum a trebuit să schimb tot scenariul. Inițial, eram șofer pe limuzină, dar unde să mai filmezi în zăpadă”, ne-a povestit acesta.

Peripețiile au continuat și la următorul termen stabilit pentru definitivarea proiectului. „Apoi am ales un hotel. Am fost la cadru, am întârziat o oră jumătate pentru că unul a rupt o mufă de transmisie. Iar vreo șase ore ne-am chinuit… Abia a treia oară am reușit să filmăm. Le-am zis că nu-l mai fac dacă nu-l avem a treia zi”, a adăugat acesta. Finalul a fost însă și el unul la fel de agitat:

 

„Stabilisem ca totul să dureze 12 ore, dar ne-am dus în 20 de ore. Hotelul îl aveam după 1 noaptea. Apoi, una dintre fetele din videoclip nu mai putea sta. Așa că din nou am modificat totul pe loc”.

După 42 de ore nedormite, Pepe a fost chiar pe punctul să cedeze nervos:

„Credeam că-i omor pe toți”.

Totul însă s-a terminat cu bine, iar…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.