O nouă accidentare la Exatlon. Concurenții ambelor echipe, impietriți de durere

0

S-au format alianțe, fiecare dintre concurenții celor două echipe s-au evidențiat din punct de vedere sportiv în fața coechipierilor și telespectatorilor. Pe parcursul primei săptămâni de competiție, Faimoșii și Războinicii au trecut printr-o serie de încercări dramatice, notabile în acest sens fiind accidentarea lui Iulian Angelescu, de la Războinici, și a Dianei Pivniceru, de la Faimoși.

În ediția de mâine seară a reality-ului Exatlon’, cele două tabere își vor da întâlnire pe teren, miza jocului fiind uriață: bătălia pentru vilă. Chiar înaintea meciului de mâine seară, Iulian Angelescu le transmite un mesaj adversarilor, motivați mai mult ca oricând să câștige jocul pentru vilă.

Am un mesaj să le transmit Faimoșilor! Cu siguranță, trebuie să se pregătească și să își ia hainele pentru că ei se vor muta aici (n.r. la baraca)’, spune concurentul, încrezător în forțele echipei sale.

Se pare că ghinionul îl urmărește pe Războinicul Iulian Angelescu; după ce a suferit o accidentare serioasă la umăr, chiar la debutul sezonului, în meciul cu Faimoșii, se pare că în ediția de mâine seară, acesta cade secerat pe traseu, strigandu-și durerea, toată scena derulându-se sub ochii împietriți de durere ai celor prezenți.

Citește și

Învinovățirea…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.