Nominalizările la Oscar 2019

De asemenea, presa internațională scrie că și anul acesta, ca în precedenții, se încearcă aducerea în actualitate a filmului iar acest lucru a dus la un aflux de alegători mai tineri, mulți din cadrul minorităților etnice și un număr mai mare de reprezentanți ai cinematografiei internaționale.

Un element inedit la ediția de anul acesta a Oscarurilor este faptul că deși s-a ajuns la ziua nominalizărilor și marea gală este peste doar câteva săptămâni, nu există încă o gazdă a ceremoniei. Asta după ce comediantul Kevin Hart a anunțat că se retrage din cauza mai multor critici legate de o serie de postări mai vechi pe Twitter, considerate de unii drept homofobe.

De asemenea, relația dintre nominalizările la Oscar și ratingurile de la box-office nu este o știință exactă, dar se pare că se dorește ca filme văzute de un număr mare de persoane la cinematografe, să fie pe lista nominalizaților și eventual a câștigătorilor.

Nominalizările la Premiile Oscar 2019 – lista completă
RecomandariNominalizările la Premiile Oscar 2019 – lista completă

În contextul în care audiențele galei Oscar a scăzut simțitor în ultimii ani, CNN amintește de faptul că nominalizarea Titanicului în 1998 a atras o audiență de 55 de milioane de telespectatori. În schimb, ratingurile de anul trecut au scăzut la un nivel record de 26,5 milioane de telespectatori, cu 20% mai puțin decât în 2017.

Iată câteva lucruri…

 

Citeste continuarea AICI

Nominalizările la Premiile BAFTA 2019, echivalentul britanic al Oscarului
RecomandariNominalizările la Premiile BAFTA 2019, echivalentul britanic al Oscarului

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata. Comentariul va fi vizibil dupa aprobare.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.