Nicole Kidman, alături de cele două fiice ale sale pe platourile de filmare

0

Nicole Kidman, în vârstă de 51 de ani, a avut doi invitați speciali pe platourile de filmare ale serialului The Undoing. Este vorba despre cele două fiice pe care le are cu soțul ei, Keith Urban: Sunday Rose Urban, în vârstă de 10 ani, și Faith Margaret Urban, în vârstă de 8 ani. Cele două au avut și un motiv bineîntemeiat de a fi alături de mama lor: se pare că îi calcă pe urme și vor avea mici roluri în serialul dramă realizat de HBO.

Sunday și Faith au arătat adorabil în uniformele lor și ar mai fi de precizat faptul că nu este pentru prima dată când cele două joacă alături de celebra lor mamă. Sunday și Faith au avut roluri mici, aproape trecute cu vederea, într-un alt serial de succes în care joacă Nicole – este vorba de Big Little Lies.

În ceea ce privește noul serial în care Nicole Kidman are rol principal, acesta are la bază cartea You Should Have Known, scrisă de Jean Hanff Korelitz. Mai mult decât atât, Nicole este și producător executiv, iar din distribuție mai fac parte staruri precum Hugh Grant, Noah Jupe și Lily Rabe. Nu se știe încă momentul când seria dramatică va ajunge pe micile ecrane.

Sunday și Faith sunt fiicele pe care Kidman le are din căsătoria cu Keith Urban. Actrița mai are…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.