Nicolas Cage vrea să-și anuleze căsătoria după doar patru zile

Nicolas Cage, în vârstă de 55 de ani, a cerut anularea căsătoriei cu Erika Koike miercurea aceasta, la tribunalul din Las Vegas, la doar patru zile după nuntă, potrivit documentelor obținute de ET.

Documentele arată că actorul este dispus chiar să divorțeze, dacă anularea căsătoriei nu este posibilă. Cei doi au aplicat pentru un certificat de căsătorie și s-au căsătorit legal, în secret, sâmbăta trecută. Nicolas Cage și Erika Koike sunt împreună de aproape un an, întâlnindu-se pentru prima dată anul trecut, în luna aprilie. Odată finalizată, despărțirea de Erika marchează cel de-al patrulea divorț al actorului.

Nicolas Cage ar putea fi obligat să îi plătească pensie de întreținere fostei soții, după patru zile de mariaj | Străine, Vedete
RecomandariNicolas Cage ar putea fi obligat să îi plătească pensie de întreținere fostei soții, după patru zile de mariaj | Străine, Vedete

Nicolas Cage a fost căsătorit cu Patricia Arquette în perioada 1995-2001, apoi cu Lisa Marie Presley din 2002 până în 2004, și Alice Kim, din 2004 până în 2016. Cage și Kim au împreună un fiu în vârstă de 13 ani pe nume Kal-El, iar cu Christina Fulton are un fiu, Weston, în vârstă de 28 de ani.

Citește și:
Lady Gaga și-a dus prietenii într-o vacanță surpriză cu ocazia zilei sale de naștere

Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE

Nicolas Cage cere anularea căsătoriei, la patru zile de când s-a însurat cu iubita sa
RecomandariNicolas Cage cere anularea căsătoriei, la patru zile de când s-a însurat cu iubita sa

 

Citeste continuarea AICI

TIFF 2019. Nicolas Cage, invitat special | Străine, Vedete
RecomandariTIFF 2019. Nicolas Cage, invitat special | Străine, Vedete

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata. Comentariul va fi vizibil dupa aprobare.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.