Monica Anghel explică de ce fiul ei de 16 ani nu primește deloc bani

monica anghel

Monica Anghel are o abordare surprinzătoare în educația fiului său, care va împlini 16 ani în toamnă. Artista a dezvăluit că nu îi oferă deloc bani de buzunar, o decizie pe care o consideră o „strategie foarte sănătoasă” pentru a crește un tânăr responsabil și pentru a-l învăța o lecție esențială despre valoarea muncii.

Un viitor bărbat responsabil

Cântăreața este mândră de adolescentul ei și îl pregătește intens pentru viață. Un accent deosebit este pus pe valori precum respectul și grija față de cei din jur, în special față de viitoarele partenere. Viziunea ei este clară: vrea să crească un bărbat pe care o femeie să se poată baza. „Băiatul e ditamai bărbatul și sunt tare bucuroasă pentru el, e foarte înalt, e bărbat. Mă gândesc cu bucurie la iubita pe care o va avea, la viitoarea lui soție, atunci când va veni momentul, pentru că va avea pe cine să se bazeze. Este un bărbat adevărat, ca să zic așa. Face 16 ani în toamnă”, a povestit Monica Anghel.

Ea a adăugat că educația în acest sens este o prioritate pentru ambii părinți. „În primul și în primul rând îi spun tot timpul, și eu, și soțul meu, că fetele trebuie să fie tratate cu respect, cu iubire, cu prețuire, cu grijă. Să știe să facă cadouri, așa e frumos”, a mai spus artista.

Regula de bază: fără bani de buzunar

Cea mai neașteptată regulă din familia artistei este legată de finanțe. Monica Anghel recunoaște că este o provocare constantă să crești un adolescent în societatea de azi, plină de tentații. Cu toate acestea, ea și soțul ei au stabilit principii clare, iar unul dintre ele este refuzul de a-i oferi bani „de-a gata”.

„Este o provocare, doar că trebuie să fii ca picătura chinezească, să-i spui lucrurile care nu sunt în regulă, mă refer la societatea în care trăim, că sunt iesit din comun de multe lucruri care nu sunt ok. Cred că eu și soțul meu l-am învățat doar de bine. E un copil pe care nu l-am învățat cu bani. De cele mai multe ori, când îmi zice «mamă, dă-mi și mie să am la școală», îi zic că nu am”, a explicat ea.

O strategie foarte sănătoasă

Explicația din spatele acestei decizii ține de responsabilitate. Fiul artistei nu are nevoie de bani pentru cheltuieli zilnice, deoarece soluțiile practice există deja. El își ia pachet de acasă, de obicei un sandviș și o sticlă cu apă, și folosește transportul în comun, care este gratuit. Prin această metodă, Monica Anghel vrea să-l învețe că resursele nu sunt nelimitate.

„Banii se câștigă greu, banii trebuie prețuiți, mă refer la cei care muncesc pentru bani. Eu vorbesc despre mine, soțul meu, familia noastră, suntem oameni care muncim pentru fiecare bănuț și trebuie să-l învățăm responsabil. Nu cred că are nevoie de bani. Nu are ce să facă cu banii la școală. Transportul în comun este gratuit, iei o sticlă cu apă la tine, mănânci acasă, mai iei un sandwich la școală și asta e tot. Mi se pare o strategie very sănătoasă”, a concluzionat artista. Monica Anghel este convinsă că această disciplină, deși poate părea strictă, este cheia pentru a-l ajuta pe fiul ei să facă alegeri corecte.