Mirela Vaida își amintește de Crăciunul copilăriei: „Săream gardul unde erau porțile încuiate” | Româneşti, Vedete
Mirela Vaida este o mare cunoscătoare și iubitoare a tradițiilor de sărbători și se gândește cu bucurie și nostalgie la Crăciunul copilăriei, petrecut la țară: „Mergeam cu colindatul și ne pregăteam de urat, așa cum e tradiția în Moldova. Ne luam trăistuțele și cântam la toate ușile din sat, săream și gardul unde erau porțile încuiate. Cu nasurile și cu obrajii roșii de frig ne întorceam acasă cu traista plină de covrigi și mere. Covrigii îi mâncam după Sfântul Ion, îi încălzea mama pe sobă”, -povestește Mirela Vaida.
Actrița care o interpretează pe Donna în musicalul „MAMMA MIA!” și care își dorește să revină anul viitor, după naștere, în frumoasa poveste a celui mai îndrăgit musical din România, spune că această perioadă este plină de provocări cu cei mici, în așteptarea lui Moș Crăciun, mai ales că în fiecare zi ei se gândesc la alte cadouri: „Deși nu știu încă să scrie, asta nu îi împiedică să modifice lista în fiecare seară, la culcare. Problema e că de fiecare dată vin cu alte cerințe decât în seara precedentă ☺ Așa că le-am spus că Moșul a pregătit pachetele și trebuie să se decidă la un singur lucru. Dar momentan avem pe liste păpuși, coronițe, baghete, pantofi cu toc, poșete, mașinuțe cu telecomandă, trenulețe”.
Asta…
Citeste continuarea AICI