După 7 ani petrecuți la Antena 1, din care în 5 ani a condus detașat în clasamentul audiențelor cu emisiunea „Mireasă pentru fiul meu”, Mirela Vaida a fost pusă pe liber de Antena 1.
Potrivit unor surse din televiziune, contractul vedetei a expirat anul trecut și nu a mai fost prelungit. Deși au existat niște promisiuni, acestea nu s-au mai concretizat. Prin urmare, vedeta este liberă de contract.
Mirela Vaida a fost una dintre vedetele de bază de la Antena 1. Ea a fost solicitată să îi țină locul Simonei Gherghe la „Acces Direct”, în perioada în care aceasta s-a retras de pe sticlă pentru a aduce pe lume primul ei copil, o fetiță.
Vaida a avut ani buni, de Revelion, și emisiunea „La hanu’ Mirelei”, format TV care a fost preluat de alte două vedete, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu.
Anul trecut, vedeta TV a fost gazda emisiunii „Totul pentru dragoste la bine și la greu”, care a suferit mai multe modificări în decurs de câteva luni, nu a prins la public și, în cele din urmă, a fost retrasă din grilă. Odată cu ea, practic Mirela Vaida și-a luat rămas bun de la telespectatori.
În această perioadă, deși este gravidă în 7 luni, Mirela Vaida este foarte activă, ea fiind în promovare cu piesa „Underground”, cu care participă pe 27 ianuarie la semifinala…
Citeste continuarea AICI
Topor "bardita" 600g, 360mm, maner lemn, forjat profesional, Craft-Tec MX435Cumpără-36%
Gresie exterior / interior portelanata Marmo Gold 59 5 x 119 5 cm lucioasa rectificata tip marmuraCumpără-29%
Bujie BMW Motorrad 259C, 259, A67, K25, K26, K27, K28, K29, K30, R21, R22, R28Cumpără-79%
Set de bustiera si colanti - NegruCumpără












