Millie Bobby Brown lansează prima ei colecție de produse cosmetice, destinate tinerilor

0

Săptămâna aceasta am avut parte de câteva anunțuri importante în ceea ce privește industria de frumusețe. Călcând pe urmele lui Kylie Jenner, Rihanna, Selena Gomez și Ciara, Millie Bobby Brown este următoarea celebritate care își lansează propria colecție de produse de frumusețe. Actrița în vârstă de 15 ani a jucat în serialul Stranger Things, unul dintre cele mai populare producții Netflix, care a cucerit milioane de tineri (dar și adulți) din întreaga lume.

Linia cosmetică se va numi Florence by Mills, inspirată de stră-străbunica sa. Millie le-a spus celor de la WWD: „Am simțit că un brand despre individualitate și curaj și adevăr ar trebui să fie numit după cineva care a fost toate aceste lucruri.” Câteva aspecte foarte importante în legătură cu brandul, sunt acelea că produsele se vor încadra în categoria celor vegane, netestate pe animale și aprobate de PETA (People for the Ethical Treatment of Animals).

Așa cum Millie a explicat, produsele sunt destinate Generației Z, din care face și ea parte. Fiind o actriță la o vârstă atât de fragedă, Brown a învățat câteva lucruri esențiale în ceea ce…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.