Mașina lui Hugh Grant a fost spartă. Ce mesaj le-a transmis actorul hoților

Scenariul se afla într-o geantă în care se aflau, printre altele , și cardurile de sănătate ale copiilor actorului.

„În improbabila probabilitate că cineva îi cunoaşte pe cei care mi-au spart maşina în seara aceasta şi mi-au furat geanta, vă rog să îi convingeţi să îmi returneze măcar scenariul”, a scris Hugh Grant, într-un mesaj pe rețeaua Twitter.

Hugh Grant a spus că ar vrea ca geanta să fie returnată la adresa la care se află Ealing Studios, notează BBC.

În mai 2018, actorul britanic Hugh Grant s-a însurat cu Anna Eberstein după șase ani de relație și trei copii împreună. Eternul burlac în vârstă de 57 de ani și iubita lui au spus ‘da’ în cadrul unei ceremonii discrete.

Potrivit Mediafax, Hugh Grant este cunoscut în special pentru rolurile din comedii romantice, precum „Patru nunţi şi o înmormântare/…

 

Citeste continuarea AICI