Maia Morgenstern, fotografie rară și o poveste de sărbători.

0

Maia Morgenstern evocă un moment din copilăria ei când, în perioada sărbătorilor, era tare bolnavă. ‘Trebuia să fi mers la circă, la policlinică, dar era iarnă, și eu eram mică și slabă. Nu voiam să mănânc mai nimic’ își amintește actrița. Ea mai povestește că mama ei a fost cea care l-a convins pe medicul pediatru să vină acasă, s-o consulte.

‘Dar mama a adormit. Seringa a fiert până a ars. Scrum s-a făcut. Mama era disperată. Chemase un mare doctor, o personalitate a lumii medicale, un eminent pediatru să vină sa-mi facă o injecție (vaccin). Plângea în hohote și se scuza. Domnul Doctor a linistit-o (mai întâi pe mama), apoi a pus o altă seringă la fiert (deh, asta era metoda de sterilizare pe vremea aceea), iar apoi s-a apucat să-mi deseneze pisici. Așa ne jucam noi. Iar mie îmi dispărea teama – făceam școală de pisici’ a rememorat Maia. ‘Dacă eu trăiesc, dacă s-a ales ceva din mine, i-o datorez lui. Domnului Doctor Gabriel Vasiliu. Domnul Doctor Piți Vasiliu.’ a mai scris actrița.

Dar povestea nu se termină aici.

‘Peste ani, mulți ani, într-o iarnă geroasă, în prag de sărbători, fiul meu era bolnav. Un pui de om, o mămică tânără speriată, zăpada de aproape un metru… nimeni să vină acasă… ‘. Iar Maia Morgenstern a apelat la același doctor care,…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.