Maia, fata lui Teo Trandafir, a dat televiziunea pe arhitectură

0

Teo Trandafir este un model pentru fiica ei, Maia. Cele două au o relație strânsă și au ajuns să se înțeleagă chiar și din priviri, chimia dintre ele fiind evidentă. Multă vreme adolescenta a fost atrasă de lumea televiziunii, domeniu în care mama ei lucrează de ani buni. După o discuție amănunțită mamă – fiică legată de viitorul adolescentei, Maia a luat însă decizia de a renunța la acest vis.

„E un subiect pe care l-am atins, pentru că nu prea am avut de ales. Am crezut că menirea mea este în televiziune și mi-am dat seama – după atât timp în care am visat chestia asta –  că nu sunt făcută. Da, am emoții și nu pot să mă deschid complet în fața oamenilor cum face mama și mi-am dat seama că, deși îmi place și mă integrez astăzi, mâine, nu îmi văd viața în felul acesta. Mă văd altfel, într-un fel puțin mai singură, vreau să fiu un pic mai solitară, să știu că pot să stau eu cu gândurile mele, în meseria asta e cam imposibil”, a declarat, pentru Libertatea, Maia.

Atrasă de matematică și de fizică

În prezent, Maia este elevă la un liceu privat și și-a ales să studieze materii conform domeniului spre care intenționează să se îndrepte.

„Mă atrage arhitectura cel mai mult, pentru că îmi plac atât de mult și partea matematică,…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.