Macaulay Culkin a râs de acuzațiile de pedofilie aduse lui Michael Jackson

0

Actorul în vârstă de 38 de ani, care a stat cu Jackson de foarte multe ori de la vârsta de 9 ani până la 14 ani, a vorbit despre acuzațiile la adresa regelului muzicii pop chiar în fața fiicei acestuia, Paris.

Macaulay, care este nașul lui paris Jackson (20 ani), a vorbit în cadrul unui interviu cu Weird Al Yankovic, despre acest subiect, marți seară, în Los Angeles, notează Daily Mail.

Glumind, starul și-a întrebat gazda: „Îți voi pune o întrebare foarte serioasă: care a fost relația ta cu Michael Jackson?

Yankovic a zâmbit: „Um, în parte platonică. Ne-am întâlnit de două sau trei ori, a fost destul de drăguț cu mine”.

Apoi, amândoi au început să râdă.

Sună uimitor, pare să fie chiar de treabă. Aș spune că a fost un fan uriaș al tău. Da, întotdeauna avea filmulețe cu tine rulând. Poftim, validare”, a continuat Macaulay Culkin.

O sursă a declarat pentru The Sun că Paris și iubitul ei, Gabriel, care se aflau la eveniment, nu au vorbit cu nimeni.

Ea nu a vorbit cu nimeni, doar și-a ținut capul jos, uitându-se în telefon și fumând”, a afirmat sursa citată.

Paris de abia dacă i-a adresat câteva cuvinte lui Gabriel și părea abătută înainte de a se furișa în culise cu iubita lui Macaluay, Brenda Song”, a mai spus sursa.

Wade Robson și James Safechuck îl acuză pe…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.