Kate Mara, starul din serialul House of Cards, a devenit mamă pentru prima dată
Kate Mara, starul din serialul House of Cards, și soțul ei, actorul Jamie Bell, au devenit părinții unei fetițe.
„Copilul nostru a venit pe lume acum câteva săptămâni”, a scris Kate Mara pe Instagram. „Acestea sunt picioarele ei”.
Pentru Kate Mara acesta este primul copil, în timp ce Jamie Bell mai are un băiețel, Jack Bell, din căsătoria eșuată cu actrița Evan Rachel Wood.
În urmă cu câteva săptămâni, cuplul a organizat o petrecere de întâmpinare a copilului la casa lor din Los Angeles, petrecere la care a participat și sora lui Kate, actrița Rooney Mara, și partenerul acesteia, Joaquin Phoenix. Deși toată atenția ar fi trebuit să i se acorde viitoarei mămici, potrivit unor surse, fiul lui Jamie a fost sufletul petrecerii, declarând tuturor celor prezenți cât de fericit este că va avea o surioară.
Kate Mara și Jamie Bell s-au căsătorit în iulie 2017 și formează unul dintre cele mai discrete cupluri de la Hollywood. „Mă simt de parcă suntem căsătoriți de o veșnicie. În cel mai bun mod. Ne distrăm foarte bine împreună”, a declarat Bell, într-unul dintre puținele interviuri în care a vorbit despre relația lui cu Kate Mara.
Citeste continuarea AICI