Justin Bieber a recunoscut că s-a însurat cu Hailey ca să poată face sex cu ea

0

Justin și Hailey au apărut împreună pe coperta revistei Vogue, iar în cadrul interviului realizat a făcut declarații incendiare.

Artistul susține că jurământul său de celibat s-a destrămat în momentul în care s-a împăcat cu Hailey și s-a grăbit să se însoare cu ea pentru a putea să facă sex cu ea „în mod legitim” în „ochii lui Dumnezeu”.

Cântărețul în vârstă de 24 de ani a vorbit deschis despre „o problemă adevărată cu sexul” care l-a făcut să se abțină de la orice activitate carnală, până ce pasiunea s-a trezit când a regăsit-o pe Hailey.

Bieber credea că dacă renunță la sex, va fi „o modalitate de a mă simți mai aproape de Dumnezeu”.

Mai mult, Justin era de părere că „oamenii fac sex deoarece nu se simt suficient de bine. Pentru că nu au stimă de sine”.

Ca parte a procesului de vindecare, artistul a spus că „am vrut să mă rededic lui Dumnezeul în acest fel deoarece am simțit cu adevărat că este o condiție mai bună pentru sufletul meu”.

Acum, Bieber crede că a fost „recompensat pentru bună purtare” și a ajuns în brațele lui Hailey, în vârstă de 22 de ani.

Cum relațiile intime au devenit din nou de actualitate, Justin s-a grăbit să o ducă pe Baldwin la altar, mai exact la judecătorie, pentru a se putea bucura de vindecare sexuală…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.