Ilie Năstase, cadou de mii de euro pentru iubita lui

0

De ziua ei de naștere, Ilie i-a dăruit Ioanei o haină din blană de vulpe care l-a costat câteva mii de euro. „Este o blană făcută cadou de Ilie în valoare de 9.000 de lei. Blana este de vulpe şi mie mi-a plăcut foarte mult’, a explicat Ioana Simion, pentru Click.

Recent, Ilie Năstase a făcut declarații surprinzătoare și a vorbit pentru prima oară despre nunta cu iubita lui. Se pare însă, că cei doi vor să mai aștepte o perioadă până vor începe pregătirile pentru marele eveniment. Fostul tenismen a clarificat lucrurile. „Prea devreme am făcut declaraţia, dar aşa am simţit în momentul acela. Nu trebuie să avem o dată exactă când o să ne unim împreună. E doar în sufletul meu. Aşa simt eu, că este ultima parteneră din viaţa mea. Poate că am dat declaraţia mai uşor, dar e foarte serioasă. Ce simt eu, îi propun ei. Dacă ne simţit bine amândoi, ne decidem să o facem’, a dezvăluit Ilie Năstase la Agenția Vip. Legat de inelul dăruit iubitei, fostul tenismen a mărturisit la „Agenţia Vip’ că totul a fost doar o invenţie a unui bărbat. „Nu există inelul de 15.000 de euro, asta e o invenţie a unui domn sau nu pot să-i spun domn, pentru că eu nu am declarat aşa ceva. Când o să fie momentul şi o să ne luăm serios, o să fie şi inelul, pentru că e normal. E o…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.