Harry și Meghan au anunțat numele primului lor copil | Străine, Vedete

0

Prințul Harry a afirmat, luni, la doar câteva ore de la nașterea primului său fiu, că încă nu au ales numele micuțului, dar o vor face cât de curând.

De asemenea, el a precizat că au avut mai mult timp de gândire, întrucât bebelușul nu s-a grăbit să vină pe lume și a stat în burtica lui Meghan cu șase zile mai mult.

Micuțul Archie Harrison Mountbatten-Windsor este al șaptelea în ordinea succesiunii la tronul britanic, după bunicul lui, Prințul Charles, unchiul său, Prințul William, verii săi, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, și după tatăl său, Prințul Harry.

Bebelușul a venit pe lume luni, 6 mai, la ora locală 05:26 (07:26 ora României), la spitalul Portland din Londra. Ducesa de Sussex a intrat în travaliu duminică după-amiază, însă nașterea micuțului a fost anunțată la șapte ore de la venirea sa pe lume.

Prințul Harry și Meghan Markle și-au prezentat fiul, miercuri, în cadrul unei ședințe foto organizată la St George Hall de la Castelul Windsor. Cu această ocazie, ducesa de Sussex a declarat că este foarte fericită și că are „cei mai buni doi băieți din lume”.

Sursă foto: Hepta

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.