Actorul George Ivașcu, care a ocupat funcția de ministru al Culturii în Guvernul condus de Viorica Dăncilă, a declarat ferm că nu își mai dorește o revenire în politică. Mandatul său, desfășurat între 2018 și 2019, a coincis cu un moment istoric pentru România, Anul Centenar, o experiență pe care o consideră un privilegiu, dar una de nerepetat.
„Niciodată nu aș mai face politică”
Deși a fost o perioadă intensă și cu o încărcătură simbolică deosebită, George Ivașcu este categoric în privința viitorului său în administrația publică. El a subliniat că a acceptat funcția ca pe o misiune de onoare, strict legată de celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire, fără a fi membru de partid. Pentru actor, experiența politică s-a încheiat odată cu finalizarea acestui proiect național.
„Niciodată nu aș mai face politică. Nu e vorba de regret. E am luat-o ca pe o oportunitate pe care am avut-o, nefiind membru de partid, dar având susținere, că așa este obligatoriu, ca în an centenar să fiu ministru al Culturii. Or, să fii ministru al Culturii în an centenar este un mare privilegiu. Până la urmă este o sărbătoare de care nu știu când ne mai putem mândri. Doamne-ajută și peste 100 de ani să fim în aceleași granițe, Doamne-ajută să fim aceiași, Doamne-ajută, dar, deocamdată, ăsta a fost un privilegiu, dacă vreți, al unui om de cultură, de a sărbători anul centenar al României în calitatea de organizator al acestor evenimente care omagiau cei 100 de ani”, a declarat actorul.
Actorii din România, propriii lor impresari
George Ivașcu a explicat că, spre deosebire de marile industrii cinematografice internaționale, în România actorii trebuie să dețină cunoștințe extinse, dincolo de arta scenică. Aceștia sunt nevoiți să își gestioneze singuri cariera, de la negocierea contractelor până la aspectele juridice și financiare, deoarece nu beneficiază de o echipă de specialiști în spate, precum un impresar, un contabil sau un jurist.
„Eu recomand că oamenii ar trebui să fie pregătiți. Mai ales în industria noastră, a actorilor, în care noi nu avem impresari. În spatele unui mare actor de la Hollywood sau de oriunde există. Ai agentul tău impresar, ai contabilul tău, ai juristul tău. Este o industrie. În România trebuie tu să știi să te uiți într-un contract, ca să nu-ți pară rău. Trebuie să știi care e prețul pieței, ca să știi să nu te duci nici pe trei fire de paie, dar nici să nu ceri ceva exorbitant. Undeva trebuie să-ți găsești echilibrul și să fii racordat un pic la fenomenul ăsta pentru că noi ne reprezentăm pe noi înșine. Și atunci trebuie să știi să poți negocia contractul, să știi că efectele juridice nu cauzează grav sănătății și așa mai departe. Adică, noi trebuie să fim un pic atenți și la părțile astea”, a insistat Ivașcu.
Educație pentru viață, nu pentru note
În calitatea sa de profesor la UNATC, Ivașcu susține că sistemul de învățământ ar trebui să pună mai mult accent pe educația practică, pentru viață, încă din adolescență. El consideră că tinerii au nevoie de noțiuni de bază care să îi ajute să se orienteze și să supraviețuiască în lumea reală, nu doar de cunoștințe teoretice aprofundate în domenii pe care nu le vor urma în carieră.
„Eu cred că adolescenții ar trebui să fie educați pentru viață. Să știe să se orienteze măcar în spațiu. Că la un moment dat i-am întrebat pe studenții: Bă, unde ești tu? Păi după ce ne luăm? Păi hai să ne gândim după ce vă luați. Măcar noi învățam că e vorba de, dacă te uiți la o biserică și știi că acolo unde e altarul e estul, câteva repere. Pentru că după aceea, uneori sunt pierduți. Sau se pierd pentru că îi sperie realitatea înconjurătoare. Și atunci, noțiuni. Eu n-am zis că trebuie să fii performant, dar noțiuni trebuie să ai. Eu spuneam adesori că la chimie nu trebuie să existe vanitate sau orgoliu, să mă ierte doamnele profesoare de chimie, prin care să mă bată cu liniuța la mână sau să mă pună pe coji de nucă, nu mai există fenomenul, dar zic ca idee, pentru că nu știu. Eu nu trebuie să învăț chimie dacă eu vreau să mă fac actor. Eu trebuie să învăț că ăsta este H2O. Asta e apa. Asta pot să o beau. Și să nu beau HCL. Ăla e acid clorhidric, adică noțiunile din care să supraviețuiesc să nu fac confuzii, că apoi sunt derutat. Dacă eu tot nu vreau să mă fac chimist, farmacist sau ceva care să-mi trebuiască cu adevărat, să aprofundez, ar trebui să primesc noțiuni de educație, să fiu educat”, a mai spus George Ivașcu.








