George Buhnici are o casă unică în România, dar și în Estul Europei. Cum arată locuința sa | Româneşti, Vedete

0

George Buhnici, în vârstă de 37 de ani, se bucură de certificarea de „Casă pasivă premium“, primită în februarie 2018, fiind prima și singura casă din România de acest gen, dar și din Estul Europei. De altfel, în întreaga lume există doar 9 astfel de locuințe. Ceea ce este cu adevărat fascinant este că jurnalistul nu duce grija facturilor lunare.

Casa Buhnici, așa cum este numită în mediul online locuința jurnalistului, se află la aproape 20 de km de București, în satul Tămași, Corbeanca, și poate fi controlată de la distanță, prin telefon, cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație.

George Buhnici are o casă unică în România, dar și în Estul Europei. Cum arată locuința sa

George Buhnici are casa pe structură din lemn, considerată mai solidă decât structura blocurilor, și stâlpi din beton, iar temperatura, nivelul de umiditate, de oxigen, dar și iluminatul pot fi controlate de la distanță cu ajutorul unui sistem inteligent de automatizare, ce include chiar și o stație meteo: „Dacă știm cum o să fie vremea, instalația de încălzire și de răcire a casei poate să ia decizii inteligente. Adică, dacă eu nu sunt acasă, și casa simte că s-a făcut prea multă căldură afară, iar eu am uitat să cobor rulourile, le va coborî ea“, – a explicat în trecut George Buhnici.

George Buhnici are o casă unică în România, dar și în Estul Europei. Cum arată locuința sa

Casa Buhnici este bazată pe instalaţii high-tech și pare desprinsă dintr-un film SF: Toată…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.