Carmen de la Sălciua are din nou probleme de sănătate! Dupa ce în urmă cu două luni a ajuns de urgență la spital, vedeta a clacat din nou. Carmen a fost la un pas să leșine pe scenă, sâmbătă seara, chiar la un eveniment unde a fost invitată să cânte.
Oboseala și orele pierdute pe drumuri și-au spus cuvântul. Carmen de la Sălciua a fost invitată să cânte la un botez din Oradea și chiar dacă a simțit cum îi fuge pământul de sub picioare, artista și-a onorat contractul. În timp ce cânta, artistei i s-a făcut rău, iar cei prezenți au chemat de urgență o ambulanță. Medicii ajunși la fața locului i-au făcut artistei o perfuzie și au plecat, artista continuându-și programul artistic.
„S-a simțit foarte rău. Din cauza oboselii, are un program foarte încărcat și s-au acumulat toate. Până pe 12 ianuarie are zilnic evenimente. Ore nedormite, oboseală, drumuri peste tot. Probabil a făcut o criză de bilă. După eveniment probabil va merge la spital”, a declarat o persoană din anturajul artistei.
Citește și: INTERVIU | John Kruzel, expert de fact-checking la PolitiFact, despre manipularea prin media: „Știrile false mizează pe emoții și încearcă să elimine gândirea rațională prin provocare”
Aparat de sudura tip Invertor cu sarma 495A, MMA/MIG/MAG (TIG LIFT optional) afisaj digital, ventilat, URAL MASH IGBT TEHNOLOGY ULTRA HYBRID POWER, CMP1697Cumpără-44%
Gresie exterior / interior portelanata Thunder White Bookmatch B 60 x 120 cm lucioasa rectificata tip marmuraCumpără-31%
Tavita portbagaj Hyundai Elantra Vi 2016-Cumpără…
Citeste continuarea AICI














