HBO a confirmat distribuția completă pentru sezonul trei al serialului Euphoria, care se va lansa în aprilie 2026 după o pauză de patru ani. Noile episoade vor aduce un salt de cinci ani în viitor, mutând acțiunea dincolo de perioada liceului, și vor include șapte vedete invitate alături de actorii principali.
Cine se întoarce în sezonul 3
Nucleul de bază al distribuției revine pentru noile episoade. Zendaya, dublă câștigătoare a premiului Emmy pentru rolul său, se întoarce ca Rue și continuă ca producător executiv. Despre saltul în timp, actrița a glumit că „există o limită la câtă dramă de liceu poți suporta”. Zendaya a oferit și o perspectivă asupra evoluției personajelor. „Va fi surprinzator să vedem și să înțelegem aceste personaje în afara contextului liceului și cum toate lucrurile pe care le-am văzut când erau copii și erau la liceu le afectează maturitatea și cine devin într-o lume mult mai mare. Voi fi interesată să văd și eu ce se întâmplă”, a declarat ea. Alături de Zendaya se întorc Hunter Schafer (Jules), Sydney Sweeney (Cassie), Jacob Elordi (Nate Jacobs) și Alexa Demie (Maddy).
Personaje cu vieți complet schimbate
Personajele vor avea traiectorii neașteptate după saltul de cinci ani. Sydney Sweeney a dezvăluit că personajul ei este „dezechilibrat” și că de data aceasta „Cassie e nebună”. Se pare că aceasta își plănuiește nunta cu Nate și a devenit creatoare de conținut pentru adulți, o direcție sugerată de o replică a lui Nate din trailer: „Eu muncesc toată ziua, iar viitoarea mea mireasă stă cu picioarele desfăcute pe internet”. În același timp, Jules explorează viața de „sugar baby” în timp ce studiază la școala de artă, iar Maddy lucrează la Hollywood ca agent de talente. Jacob Elordi a promis că personajul său, Nate, este „mai drăguț” ca înainte. Actorul și-a exprimat însă și o oarecare nesiguranță legată de interpretarea sa. „Dacă funcționează sau nu, nu știu. Există o șansă ca ceea ce am făcut – ceea ce am făcut eu – să nu fie bun. Nu sunt sigur”, a recunoscut Elordi într-un interviu.
Absențe notabile și un omagiu emoționant
Nu toți actorii din sezoanele precedente se vor întoarce. Barbie Ferreira, interpreta lui Kat Hernandez, a confirmat încă din 2022 plecarea sa, descriind-o drept o „decizie reciprocă”. De asemenea, Storm Reid (Gia Bennett), Austin Abrams (Ethan Lewis) și Algee Smith (Chris McKay) nu vor mai apărea în serial. O veste tristă a fost decesul actorului Eric Dane, care l-a jucat pe Cal Jacobs. Acesta a murit în februarie 2026, la un an după diagnosticul de scleroză laterală amiotrofică (ALS). Dane a reușit să filmeze pentru sezonul trei și va apărea postum. Creatorul serialului, Sam Levinson, i-a adus un omagiu: „A fost o onoare să lucrez cu el. A fost un dar să-i fiu prieten. Familia lui Eric este în rugăciunile noastre. Fie ca amintirea lui să fie o binecuvântare.”
Surprizele sezonului: 7 vedete invitate
Sezonul trei vine cu o listă de șapte apariții speciale. Printre acestea se numără cântăreața Rosalía și youtuber-ul Trisha Paytas. Lor li se alătură fostul jucător NFL Marshawn Lynch, actorii Kadeem Hardison, Natasha Lyonne și Danielle Deadwyler, precum și regizorul Eli Roth. Lista actorilor care se întorc este completată de Alanna Ubach (Suze), Dominic Fike (Elliot), Nika King (Leslie, mama lui Rue), Daeg Faerch (Mitch), Melvin Bonez Estes (Bruce), Paula Marshall (Marsha), Sophia Rose Wilson (BB) și Zak Steiner (Aaron).








