Ester Peony, ironizată după prestația din semifinala Eurovision 2019 | Româneşti, Vedete

0

România nu s-a calificat în finala Eurovision 2019 ce va avea loc sâmbătă, la Tel Aviv. Reprezentanta țării noastre, Ester Peony, în vârstă de 25 de ani, a intrat a șasea în cea de-a doua semifinală a concursului, cu piesa „On a Sunday”. Fanii din diaspora nu au reușit să adune la fel de multe voturi precum cei ai țărilor care au reușit să ocupe primele 10 poziții: Macedonia, Olanda, Albania, Suedia, Rusia, Azerbaijan, Danemarca, Norvegia, Elveția și Malta



În afară de Peony, cei care nu au prins un loc în marea finală sunt artiștii din Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Armenia, Rusia, Croaţia și Lituania.

Ce a spus publicul despre prestația lui Ester Peony la Euovision 2019

Cum era de așteptat, părerile publicului despre prestația lui Ester Peony la Eruovision 2019 au fost împărțite. În timp ce unii i-au transmis mesaje de susțintere și apreciere, alții și-au arătat nemulțumirea în ceea ce privește momentul de pe scenă al artistei, conform știrileprotv.

Ceea ce i-a deranjat a fost faptul că vestimenția artistei i-a trimis din nou cu gândul la mitul lui Dracula, considerat „stereotip” în crearea show-urilor de la Eurovision pentru reprezentanții țării noastre.

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.