Emilia Clarke vorbește sincer despre perioada petrecută în spital după ce a fost operată pe creier

0

Emilia Clarke a suferit în anul 2011 un anevrism cerebral care i-a pus viața în pericol. Ulterior, au existat mai multe complicații, iar ea a fost operată de trei ori pe creier.

Actrița britanică a mărturisit faptul că a fost impresionată de sistemul medical și de bunătatea de care a dat dovadă personalul medical, mai cu seamă în momentele grele prin care ea a trecut: „A fost vorba despre un anevrism cerebral care s-a rupt și a fost destul de complicat. Paramedicii erau incredibili. Mi-au dat analgezice, m-au așezat și m-au făcut să râd pe tot parcursul drumului spre spital. Sângeram, iar noi eram în ambulanță și râdeam. Erau atât de amabili.”

Emilia a mai spus faptul că în momentul în care a ajuns la spital, ea a fost impresionată și de asistente, care au fost extrem de bune cu ea, după cum și ea a afirmat acest lucru. „Din acest motiv am devenit ambasador pentru Royal College of Noursing în anul 2018. Asistentele sunt eroine cărora nu le cunoaștem puterile. Sunt alături de oameni în cele mai grele momente.”

Aceste momente dramatice au determinat-o pe Emilia Clarke să le vorbească…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.