Emilia Clarke, imagini de pe patul de spital. Actrița a suferit mai multe operații pe creier | Străine, Vedete

0

Actrița ce a devenit celebră datorită interpretării personajului Daenerys Targaryen din „Urzeala Tronurilor/Game of Thrones”, avea 24 de ani când un anevrism cerebral i-a pus în pericol viața. Emilia Clarke a vorbit pentru prima oară despre problemele grave de sănătate într-un editorial pentru The New Yorker. 

„Chiar când toate visurile mele din copilărie păreau să devină realitate, aproape că mi-am pierdut minţile şi apoi viaţa. Nu am vorbit niciodată în public despre această poveste, dar acum este timpul“ și-a început actrița editorialul.

Clarke, în vârstă de 32 de ani, a dezvăluit faptul că abia terminase filmările la primul sezon al serialului când a început coșmarul. Aceasta a povestit că primul anevrism s-a produs în data de 11 februarie 2011, în timpul orelor de antrenament la sala de gimnastică.

Actrița a povestit că a simțit o durere puternică de cap și starea ei se înrăutățea rapid, după care a căzut în stare de inconștiență. S-a trezit la spital, unde doctorii au diagnosticat-o cu hemoragie subarahnoidă, o afecţiune gravă cauzată de sângerarea în spaţiul dintre creier şi membrana înconjurătoare.

„Am avut un anevrism, o ruptură arterială. După cum am aflat mai târziu, aproximativ o treime dintre pacienți mor imediat sau la scurt timp. Pentru pacienții…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.