Emilia Clarke a încălcat o regulă când l-a întâlnit pe Ducele de Cambridge

0

„Mersul la palat este un lucru înfricoșător”, a spus actrița în cadrul show-ului „Late Night with Seth Meyers”. „Este un întreg.. proces. Mi-au spus „Vine Prințul William”, și m-am gândit „Oh, minunat. Sunt chiar relaxată și totul o să fie bine” iar ei îmi spuneau „Nu-i poți întoarce spatele. Trebuie să i te adresezi cu apelativul „Înălțimea Voastră” la început. După aceea, îi poți spune Prințul William”. Și multe alte formalități”.

Emilia Clarke a continuat să explice că, în momentul în care s-au întâlnit, a fost atât de emoționată încât a încălcat chiar și prima regulă, cea de a-i spune numele corect. „Din nu știu ce motiv, probabil că eram prea speriată, nu am reușit să rostesc „Înălțimea Voastră”, și am scos doar niște sunete „ra…ra..”, a fost tot ce am putut să fac în acel moment”.

Lăsând acest lucru la o parte, Emilia Clarke a glumit spunând că a fost surprinsă când nu a primit o invitație la nunta regală. „Din păcate, nu am fost la nunta regală, dar chiar cred că ar fi trebuit să fiu prezentă. Am fost, totuși, cu gândul acolo”.

Citește și:
Ce nu stiai despre Emilia Clarke si costumatia sa din Game of Thrones

Foto: Instagram

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.